MANDRU TRECE GHEZASU

   Da, da, stiu, era „iute mere ghezasu” dar cel despre care va voi spune eu acum numai iute nu se poate chema. Mandru? Pufaind fum gros si alb, leganandu-se pe sine, indraznind sa ia muntele si raul in piept tragand dupa el sirul de vagoane... da, e mandru de toate astea, ca poate sa poarte omul pe valea serpuita a torentului ce si-a sapat drum in munte. Azi va invit in Maramures, nu va mai port peste hotare, la Viseul de Sus, sa plecam intr-o calatorie de poveste cu mocanita de pe Valea Vaserului.

   E o aventura unica si pitoreasca. Incepe in gara Viseul de Sus si se incheie 21 de kilometri in inima muntelui. Calea ferata insoteste apa Vaserului cu care isi si incruciseaza drumul prin cateva poduri. E o sina ingusta, pentru exploatarea lemnului, pe care proprietarul, o firma elvetiana din cate am inteles eu, a decis sa o exploateze si turistic. Asa ca dimineata, pe la 7:30-8, se face imbarcarea in trenul de calatori. E o mocanita sezoniera, vara mai ales, si la cateva sarbatori. Programul exact se poate gasi pe net. Am purces la drum dimineata devreme, noi avand cartierul general in apropiere de Sighetu Marmatiei, la vreo 50 de kilometri distanta. Stiam ca e bine sa ajungem mai devreme, sa prindem locuri, nu stii niciodata cat de aglomerat o sa fie.

   In ziua aceea de mai erau pregatite 3 vagoane de pasageri plus unul de serviciu. In acesta erau inmagazinate bustenii pentru locomotiva, o mica bucatarie de campanie plus personalul auxiliar al trenului. Calatoria in amonte dureaza cam o ora si 40 de minute, urca printre case la inceput dar paraseste civilizatia in favoarea stancilor si a padurilor. Aerul se racoreste pe parcurs, asa ca m-am felicitat ca am luat si haine mai groase cu mine. Punctul terminus al mocanitei turistice e gara Paltinul, la 21 de kilometri de baza. Calea ferata urca mult mai sus in munte dar e numai pentru exploatarea forestiera si politia de frontiera. Proprietarul are tot interesul sa tina linia operativa asa ca adesea intalnim lucratori care repara acostamentul sau sinele. Finalul e o poienita intr-o zona mai larga a vaii in curs de amenajare cu mese si banci, foisoare, podete, loc de joaca. De la personalul trenului se pot procura sandwish-uri si cafea, dar e bine si ca am rucsacul burdusit cu de-ale gurii. Locomotiva nu are unde sa intoarca asa ca la coborare trece la coada trenului, acum fata, mergand cu spatele si tinand tot sirul de vagoane din frane.

   Doua ore mai tarziu ne pornim inapoi la vale si dupa numai cateva curbe unul dintre vagoane deraiaza, lucru destul de comun. O alta pauza de 40 de minute in natura pana cand personalul trenului il repun pe sine. Sunt destul de priceputi in asta. Acum la coborare nasul are rol de franar in ultimul vagon. Ajungem inapoi in gara de pornire in jurul orei doua dupa-amiaza. A fost o experienta unica. Ar mai trebui sa scriu aici de statia intermediara de la urcare unde o taranca isi astepta musterii cu cosul plin de placinte calde cu branza sarata si de faptul ca in vagonul in care am stat noi se vorbeau cam 5-6 limbi diferite, semn ca totusi se mai gasesc turisti straini prin tara si ca stiu sa aleaga destinatii cu adevarat autentice.