Sunt putin in intarziere cu subiectul asta dar am avut doua zile pline, diametral opuse ca activitate: pe 26 am muncit mult, pe 27 am dormit mult. Asa ca am ajuns abia acum sa mai scriu cate ceva pe aici, despre cum a fost de Craciun la vapor. Mosul ne-a gasit intr-un final si pe noi. Culmea ca tocmai pe cartul meu si desi aveam ambele radare pornite, plus un om care s-a zgait pe geam 4 ore tot nu l-am prins cand a aterizat cu sania pe la vapor. Oricum nu cred sa fi intrat pe cos, ca de acolo nu mai iesea viu! Si ne-a lasat cadouri la fiecare, printre care se nimereste ca am primit o lanterna de buzunar de care demult imi doream eu. Cu asa coincidente e chiar greu sa nu crezi in Mos Craciun!
Cum ziceam zilele trecute, de obicei pranzul de pe 25 e masa festiva. S-a inceput inca de pe la 11 jumate in barul ofiterile cu degustarea unei beri fara alcool, ca asta e regulamentul la bord, "alcool zero policy". Ne-am intalnit acolo cativa ofiteri, eu mai pe fuga, caci urma sa intru in cart. Pranzul era programat pentru 12:30. Eu unul mi l-am petrecut insa de serviciu, colegul ce imi promisese ca ma va schimba in comanda la un moment dat, uitand de mine. Hihihi! nu a uitat el mosu' de mine, dar altii da. Nici o problema, si asa nu faceam decat sa cobor in graba la salon, sa infulec ceva pe fuga, sa schimb 2-3 replici de complezenta si inapoi la munca. Bucatarul mi-a pus insa deoparte un platou mare cu de ale gurii, contrar instructiuniilor mele. Nu imi place sa imi fie lasata mancare pentru ca baietii astia fac portii prea mari si ma vad nevoit sa arunc din ea, lucru care mie unul nu imi place. Asa ca prefer sa imi caut eu ceva de mancare prin bucatarie sau sa imi fac vreun sandwich decat sa mi se lase prea multa mancare pe care sa ma fortez sa o mananc sau sa o arunc. O rulada din carne de curcan cu prune si caise in mijloc mi-a placut in mod deosebit din tot platoul ce mi-a fost rezervat. In rest nimic deosebit demn de mentionat la capitolul asta. Si bineinteles nelipsita bere fara alcool.
Seara am mai coborat totusi la cina, desi abia imi terminasem pranzul in urma cu o ora dar stiam ca voi gasi desertul cu aceasta ocazie. A fost cea mai faina cina care am avut-o pana acum la vaporul asta. Am fost numai 5 persoane, doi filipinezi, un burmanez, un indian si subsemnatul. Fara stresul functiilor superioare in jur, fara stresul etichetei, discutii libere si veselie cat s-a putut. M-a relaxat si binedispus foarte mult momentul simtindul ca pe adevarata masa de Craciun, culmea, langa doi oameni care de altfel nu au nimic de a face cu semnificatia religioasa a evenimentului, indianul si burmanezul. Chiar am reflectat la chestia asta mai tarziu, cum pana la urma Craciunul aduna cam toata omenirea, desi e la baza o sarbatoare religioasa. M-am retras apoi la cabina mea cautand un film potrivit, adica ceva interesant si recomfortant. Am gasit astea la Moliere, un film frantuzesc despre un episod din viata celebrului dramaturg. Cam asta a fost Craciunul meu anul asta, destul de tipic pentru ceea ce se intampla la bordul unei nave de obicei. Pun o poza cu bradutul real, din salon, pe al meu consumandu-l intre timp :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu