luni, 5 martie 2012

CAPITALA MEA

   Am fost turist in Bucuresti pentru 4 zile. Da, mai rar se aude de asa destinatie, dar capitala chiar e un loc ofertant pentru un calator ca mine. Am studiat dinainte problema, descoperind ca defapt nu prea stiu multe despre orasul in sine. Ba mi-am si achizitionat un ghid al orasului si punctelor de interes. Nu e vorba aici de mall-uri, cluburi sau alte locuri unde se pot intalni asa numitele "fite de Dambovita". Mi-am facut cateva trasee si un program de vizite pentru a acoperi cat mai multe locuri interesante si am purces la turism in urbea lui Bucur Ciobanul.
   Evitand pe cat se poate piedicile aferente unui oras cu peste 2 milioane de locuitori, dintre care destul de multi stramutati de-a lungul ultimului secol de prin zonele rurale ale tarii, am reusit sa ma detasez de imaginea gri redata de televiziuniile noastre comerciale si sa gasesc prin ce ma reprezinta pe mine capitala mea. Atat cat a mai ramas din arhitectura "Micului Paris", muzee vechi ce au acum chip "european", localuri ce atrag prin bucataria traditionala sau programe artistice sunt principalele lucruri ce am cautat sa descopar in amalgamul balcano-postcomunist al acum ingropatului sub zapada Bucuresti.
   Zona centrala mai fascineaza inca pe cel ce vrea sa vada orasul asa cum a fost el candva. Lipscaniul, Curtea Veche, Manastirea Stavropoleos, Pasajul Macca-Villacrosse sunt marturii ale perioadei de glorie. Le-am cautat pe toate cu ghidul in mana facand abstractie de zonele de legatura dintre ele ce m-au obligat la un adevarat slalom urban: ghetusuri, balti, santiere stradale si turturi ce ameninta sa cada. Si daca m-am invartit prin zona mi-am incercat norocul sa gasesc o masa libera pentru pranz la celebrul restaurant Caru cu Bere. Multi prieteni mi-au prezis ca acolo nu se poate patrunde decat cu o rezervare prealabila, lucru fals in cazul meu. Am ajuns luni pe la ora 15 si nu am avut nici o problema in a gasi locuri libere. Reclama e mare insa, caci odata ce ai terminat de admirat amplasamentul si aspectul interior al localului, dai de traditionala servire romaneasca cu ospatari care nu stiu nici ei de ce fac meseria asta si de bucate traditionale gatite insa cam in doi peri... Ziua din centru am incheiat-o la teatru, insa la unul mai putin conventional, jucat in mansarda unei cafenele, numita sugestiv "In culise" si frecventata de tineri viitori actori. Aici ai ocazia de a felicita actorii ce tocmai i-ai vazut in piesa la o halba de bere critica post-spectacol. 
   Si acum sa spun si despre muzee. Sunt multe, unele foarte cunoscute, cum e Antipa sau cel al satului, dar si unele mai rar mentionate si mai marginase precum Palatul de la Mogosoaia. Am fost prima data la Muzeul National de Istorie Naturala "Grigore Antipa". Nu am reusit sa il vizitez in formatul vechi ci l-am prins doar in haine noi, rebranduit. Si chiar arata ca un adevarat muzeu european acum! Putin monoton la primele doua nivele pline de diorame cuprinzand diverse specimene de animale din intreaga lume, dar devenind mai atragator la ultimul etaj unde colectiile sunt variate. Nu am inteles de ce se pastreaza inca unele cutume comuniste, dintre care amintesc doar interzicerea fotografiatului. Mai larg si ofertant din punct de vedere al plimbarii este Muzeul Satului aflat pe malul Lacului Herastrau. Putin inghesuit totusi pentru domeniul sau este un loc unde poti decoperi locuri de basm din intreaga tara. Casa bunicii, cum a identificat-o sotia mea, bordeie jumatate ingropate, ciuturi de fantana, care pictate si biserici din lemn sunt doar cateva din elementele mirificului sat romanesc intruchipat in acest colt al capitalei. 
Mergand apoi inafara Bucurestiului, intr-una din comunele suburbane, am gasit pe malul altui lac, intre copacii unui parc vechi, un palat. Este vorba de Palatul de la Mogosoaia, contruit in pur stil brancovenesc. Un ansamblu de cladiri presarate prin parc si o colectie de obiecte vechi adapostita in palatul propriu-zis sunt atractiile istorice ale locului. Aleiile parcului si malul lacului Mogosoaia dau cadrul natural superb in completarea muzeului. 
   Am vizitat cu aceasta ocazie si niste dragi prieteni ce locuiesc in capitala asa ca timpul a fost impartit. Am tras la un hotel dragut, putin cam slab manageriat insa, dar tot il amintesc aici, anume Phoenicia Express. Impresia de ansamblu a Bucurestiului, in sensul turistic al vizitei mele, e una buna. Cu conditia insa sa nu ai nevoie sa "disturbi" localnicii cerandu-le indicatii turistice si sa fi un bun supravietuitor urban si sa reusesti sa gasesti frumusetea locurilor pe care le vizitezi dincolo de aspectul inca de lumea a treia a capitalei lor. Nu a mea, caci a mea e inca satul acela a lui Bucur din a carui ramasite mai gasesti la muzeu, unde inca mai mananci romaneste in localuri decente, unde viata boema a artistilor o regasesti unde nici nu te astepti.