Azi m-am hotarart sa fiu melancolic. Defapt de mult ma gandesc la ideea asta: sa scriu despre jocurile copilariei mele. In era in care Counter Strike, Need for Speed si FIFA 2000-x sunt dintre cele mai populare jocuri printre copii si adolescenti voi incerca sa imi amintesc de jocurile pe care le indragea orice copil al generatiei mele. Vremurile in care plozii ieseau in fata blocului sa isi descarce bateriile alergand si haulind antrenati in diferite activitati par sa apuna incet-incet. Doar binecunoscutul fotbal in curtea scolii mai rezista eroic in aceste timpuri si asta poate doar datorita profesorilor de sport care il mai folosesc in timpul orelor.
Voi incepe, dupa cum ati ghicit din titlu, cu cel mai popular joc al copilariei, "De-a v-ati ascunselea". Cunoscut si sub numele de "Pitulusul" sau simplu, "Ascunselea". Aceste ultime doua denumiri le foloseam mai des, privind-o pe cea completa ca o forma academica sau denumirea stiintifica, sa zic asa. Poate si scriitorul Vlad Musatescu are o mica vina in asta, facand din "de-a v-ati ascunselea" un titlu celebru, de roman. Asa ca pustimea, in graba ei de a nu pierde timpul cu vorbe si sa treaca la fapte, a gasit denumiri mai scurte. Despre ce e vorba in joc: un jucator se "pune" si ceilalti se ascund. Ceva mai simplu nu cred ca se poate explica. Ne strangeam toti copii de la bloc si incepeam prin a ne numara, sa vedem cine ramane sa se puna, adica sa inchida ochii, sa numere pana se ascund ceilalti si apoi sa ii caute. Numaratoarea se facea din 10 in 10, se numarau atatea sute cati jucatori trebuiau sa se ascunda. Apoi pleca in cautare. Regulile aici se diversifica: putea sa fie varianta "pe scuipate", cand trebuia sa "scuipi" in locul in care se pusese cautatorul - asta presupunand cateodata sa te intreci cu el la fuga, daca el ajungea primul atunci erai tu cel "scuipat"; si varianta pe cine gaseste primul, fara scuipat, asta fiind o forma mai scurta si mai simpla. In ambele cazuri cel gasit primul sau cel "scuipat" primul urma sa se puna si sa caute in jocul urmator. Mai exista insa o posibilitate prin care se "salva turma" la final, adica ultimul jucator ramas ascuns trebuia sa scuipe el inaintea cautatorului si asa sa salveze pe toti ceilalti jucatori, ramanand sa se puna acelasi copil. Fascinant! Cate ore din viata mi-am ocupat cu acest joc!
Poate copii de azi se intreaba ce era distractiv in asta... cred ca nu le pot raspunde dar stiu ca noi jucam ore si ore in sir acest joc, se intuneca afara si noi continuam sa ne ascundem si sa ne cautam. Era o concurenta in a gasi locul cel mai bun sa te ascunzi, o provocare sa stai cat mai mult "in groapa" spre a prelungi misiunea cautatorului de a te gasi si o iscusinta in a-i gasi pe cei ascunsi cand cautai la randul tau.
Pornesc aceasta tema draga mie azi si o voi continua cu alte si alte nastrusnice jocuri pe viitor. Poate astfel voi trezi in parintii de acum, copiii de pe vremuri, pofta de joc. Pofta de a ne intoarce la acele momente, de a le retrai alaturi de copiii nostrii si astfel de a-i scoate din casa, din fata calculatorului si a televizorului, si de a-i ajuta sa inteleaga cum am crescut noi si sa ii invatam jocuri noi pentru ei, atat de vechi in fapt. Va provoc sa imi fiti alaturi in joaca aceasta. Cine nu e gata, il iau cu lopata!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu