MANDRU TRECE GHEZASU

   Da, da, stiu, era „iute mere ghezasu” dar cel despre care va voi spune eu acum numai iute nu se poate chema. Mandru? Pufaind fum gros si alb, leganandu-se pe sine, indraznind sa ia muntele si raul in piept tragand dupa el sirul de vagoane... da, e mandru de toate astea, ca poate sa poarte omul pe valea serpuita a torentului ce si-a sapat drum in munte. Azi va invit in Maramures, nu va mai port peste hotare, la Viseul de Sus, sa plecam intr-o calatorie de poveste cu mocanita de pe Valea Vaserului.

   E o aventura unica si pitoreasca. Incepe in gara Viseul de Sus si se incheie 21 de kilometri in inima muntelui. Calea ferata insoteste apa Vaserului cu care isi si incruciseaza drumul prin cateva poduri. E o sina ingusta, pentru exploatarea lemnului, pe care proprietarul, o firma elvetiana din cate am inteles eu, a decis sa o exploateze si turistic. Asa ca dimineata, pe la 7:30-8, se face imbarcarea in trenul de calatori. E o mocanita sezoniera, vara mai ales, si la cateva sarbatori. Programul exact se poate gasi pe net. Am purces la drum dimineata devreme, noi avand cartierul general in apropiere de Sighetu Marmatiei, la vreo 50 de kilometri distanta. Stiam ca e bine sa ajungem mai devreme, sa prindem locuri, nu stii niciodata cat de aglomerat o sa fie.

   In ziua aceea de mai erau pregatite 3 vagoane de pasageri plus unul de serviciu. In acesta erau inmagazinate bustenii pentru locomotiva, o mica bucatarie de campanie plus personalul auxiliar al trenului. Calatoria in amonte dureaza cam o ora si 40 de minute, urca printre case la inceput dar paraseste civilizatia in favoarea stancilor si a padurilor. Aerul se racoreste pe parcurs, asa ca m-am felicitat ca am luat si haine mai groase cu mine. Punctul terminus al mocanitei turistice e gara Paltinul, la 21 de kilometri de baza. Calea ferata urca mult mai sus in munte dar e numai pentru exploatarea forestiera si politia de frontiera. Proprietarul are tot interesul sa tina linia operativa asa ca adesea intalnim lucratori care repara acostamentul sau sinele. Finalul e o poienita intr-o zona mai larga a vaii in curs de amenajare cu mese si banci, foisoare, podete, loc de joaca. De la personalul trenului se pot procura sandwish-uri si cafea, dar e bine si ca am rucsacul burdusit cu de-ale gurii. Locomotiva nu are unde sa intoarca asa ca la coborare trece la coada trenului, acum fata, mergand cu spatele si tinand tot sirul de vagoane din frane.

   Doua ore mai tarziu ne pornim inapoi la vale si dupa numai cateva curbe unul dintre vagoane deraiaza, lucru destul de comun. O alta pauza de 40 de minute in natura pana cand personalul trenului il repun pe sine. Sunt destul de priceputi in asta. Acum la coborare nasul are rol de franar in ultimul vagon. Ajungem inapoi in gara de pornire in jurul orei doua dupa-amiaza. A fost o experienta unica. Ar mai trebui sa scriu aici de statia intermediara de la urcare unde o taranca isi astepta musterii cu cosul plin de placinte calde cu branza sarata si de faptul ca in vagonul in care am stat noi se vorbeau cam 5-6 limbi diferite, semn ca totusi se mai gasesc turisti straini prin tara si ca stiu sa aleaga destinatii cu adevarat autentice.

CRACIUNUL LA VAPOR

   Sunt putin in intarziere cu subiectul asta dar am avut doua zile pline, diametral opuse ca activitate: pe 26 am muncit mult, pe 27 am dormit mult. Asa ca am ajuns abia acum sa mai scriu cate ceva pe aici, despre cum a fost de Craciun la vapor. Mosul ne-a gasit intr-un final si pe noi. Culmea ca tocmai pe cartul meu si desi aveam ambele radare pornite, plus un om care s-a zgait pe geam 4 ore tot nu l-am prins cand a aterizat cu sania pe la vapor. Oricum nu cred sa fi intrat pe cos, ca de acolo nu mai iesea viu! Si ne-a lasat cadouri la fiecare, printre care se nimereste ca am primit o lanterna de buzunar de care demult imi doream eu. Cu asa coincidente e chiar greu sa nu crezi in Mos Craciun!

   Cum ziceam zilele trecute, de obicei pranzul de pe 25 e masa festiva. S-a inceput inca de pe la 11 jumate in barul ofiterile cu degustarea unei beri fara alcool, ca asta e regulamentul la bord, "alcool zero policy". Ne-am intalnit acolo cativa ofiteri, eu mai pe fuga, caci urma sa intru in cart. Pranzul era programat pentru 12:30. Eu unul mi l-am petrecut insa de serviciu, colegul ce imi promisese ca ma va schimba in comanda la un moment dat, uitand de mine. Hihihi! nu a uitat el mosu' de mine, dar altii da. Nici o problema, si asa nu faceam decat sa cobor in graba la salon, sa infulec ceva pe fuga, sa schimb 2-3 replici de complezenta si inapoi la munca. Bucatarul mi-a pus insa deoparte un platou mare cu de ale gurii, contrar instructiuniilor mele. Nu imi place sa imi fie lasata mancare pentru ca baietii astia fac portii prea mari si ma vad nevoit sa arunc din ea, lucru care mie unul nu imi place. Asa ca prefer sa imi caut eu ceva de mancare prin bucatarie sau sa imi fac vreun sandwich decat sa mi se lase prea multa mancare pe care sa ma fortez sa o mananc sau sa o arunc. O rulada din carne de curcan cu prune si caise in mijloc mi-a placut in mod deosebit din tot platoul ce mi-a fost rezervat. In rest nimic deosebit demn de mentionat la capitolul asta. Si bineinteles nelipsita bere fara alcool.

   Seara am mai coborat totusi la cina, desi abia imi terminasem pranzul in urma cu o ora dar stiam ca voi gasi desertul cu aceasta ocazie. A fost cea mai faina cina care am avut-o pana acum la vaporul asta. Am fost numai 5 persoane, doi filipinezi, un burmanez, un indian si subsemnatul. Fara stresul functiilor superioare in jur, fara stresul etichetei, discutii libere si veselie cat s-a putut. M-a relaxat si binedispus foarte mult momentul simtindul ca pe adevarata masa de Craciun, culmea, langa doi oameni care de altfel nu au nimic de a face cu semnificatia religioasa a evenimentului, indianul si burmanezul. Chiar am reflectat la chestia asta mai tarziu, cum pana la urma Craciunul aduna cam toata omenirea, desi e la baza o sarbatoare religioasa. M-am retras apoi la cabina mea cautand un film potrivit, adica ceva interesant si recomfortant. Am gasit astea la Moliere, un film frantuzesc despre un episod din viata celebrului dramaturg. Cam asta a fost Craciunul meu anul asta, destul de tipic pentru ceea ce se intampla la bordul unei nave de obicei. Pun o poza cu bradutul real, din salon, pe al meu consumandu-l intre timp :) 

PRIMITI CU COLINDUL?



Incerc mereu sa incropesc un chip de bradut
din ce gasesc in jur



   Craciun fericit doresc tuturor! Mi se intampla adesea, datorita meseriei mele, sa petrec Craciunul departe de familie, cu niste persoane care pana de curand imi erau necunoscute. Si poate asa si vor ramane si dupa ce ma voi intoarce acasa. Pastrez legatura cu un procent foarte mic dintre cei cu care am navigat pana acum, fie ei romani sau straini. Oricum mereu ne-am mobilizat la vapor sa ne facem sarbatorile cat mai placute si cat mai asemanatoare cu ce petrecem acasa. Poate multa lume se intreaba cum e aici. Voi incerca sa captez putin din atmosfera in zilele ce urmeaza si sa o povestesc. Azi, de Ajun, nu prea e mare miscare. Mai mult filipinezii petrec intre ei, dar nu am vazut pana acum la nici un vapor un amestec concret intre europeni si ei la nici o ocazie. Mai mereu apropierea s-a facut putin fortat de catre comandant. Avem braduti impodobiti in salonul de masa si bar, cum se numeste aici, din vechiile timpuri cand inca mai erau permise bauturile alcoolice la bord. Cred ca sunt singurul care asculta colinde, poate sunt eu mai de moda veche. Un timonier filipinez era uimit ca a auzit din cabina mea „Christmas Carols”. La mine insa e ceva normal, mereu am cu mine colinde romanesti si straine, muzica populara romaneasca, orice poate sa imi aminteasca de casa. Cina de azi a fost una normala. De obicei la nava pranzul de pe 25 e ceva mai special, cu participarea intregului echipaj dupa cum spuneam mai devreme. Eu mi-am incropit si un pseudo-pom de Craciun in cabina, dupa cum vedeti in poza... Va intrebati ce o sa gasesc eu sub pomul meu dimineata? Eu stiu deja, o bere! Tocmai ma intreba sora-mea cum ajunge mosul la mine. Cu barca cu vasle la care trag renii si cu ajutorul GPS-ului.

   Si acum ca am prins chef de vorba am hotarat sa si colind. Lumea care citeste aceste randuri sa se bucure ca nu ma si aude cantand acest colind foarte drag mie. Se numeste „Trei pastori” si il stiu din copilarie, cand mergeam cu toata familia la colindat pe la prieteni si petrecerea se termina tarziu in noapte. Nu cred ca incalc vreun drept de autor publicandu-l aici, in primul rand pentru ca banuiesc ca este cu autor anonim si in al doilea rand pentru ca e ca si cum as merge din usa in usa sa il cant, doar ca scutesc multe dureri de cap din partea auditorului in felul asta... si nu primesc nici refuzuri directe! 

Trei pastori se intalnira

Trei pastori se intalnira

Raza soarelui, floarea soarelui

Si asa se sfatuira

Haideti fratilor sa mergem,

Haideti fratilor sa mergem

Raza soarelui, floarea soarelui

Floricele sa culegem

Si sa facem o cununa,

Si sa facem o cununa

Raza soarelui, floarea soarelui

S-o-mpletim cu voie buna

Si s-o ducem lui Hristos,

Si s-o ducem lui Hristos

Raza soarelui, floarea soarelui

Sa ne fie cu folos.

CAPAT DE LINIE

   Am avut 2 zile ceva mai grele. 20 si 21 decembrie le-am petrecut in Coreea de Sud, in doua porturi despartite de o noapte de navigatie. Manevra, cart de marfa, manevra, cart de mare cu mult trafic si barci de pescari, iar manevra si iar cart de marfa. Am gasit si putin timp sa fug pana la un supermarket din apropierea portului la Kwangyang, prima oprire dintre cele doua. Am regretat putin iesirea asta, am mers mult pe picioare, am pierdut timp si asta ma enerveaza de obicei la astfel de iesiri. Am cheltuit si cam multi bani, dar macar sunt multumit de mine ca am reusit sa cumpar jucarii pentru fetita mea de 3 ani. Asa se intampla mai mereu cand nu sunt foarte hotarat sa ies in oras. Imi merge prost. Si coreenii astia nici nu prea vorbesc engleza, alt motiv de stres.

   Apoi am mers o noapte pana la Busan. De aici v-am povestit deja partea cu eclipsa care nu s-a prea vazut. Drumul dintre cele doua porturi e destul de scurt, dar trebuie sa urmam un program asa ca am mers incet. Zona este foarte circulata si mai intalnesti si o gramada de barci de pescari. Daca mai scade si vizibilitatea atunci ai parte de un cart foarte plin. De obicei insa imi plac astea, trec repede, doar ca trebuie sa fi mereu atent si alert. La cheu nu am stat mai mult de 12 ore in niciunul dintre porturile astea, se misca destul de repede cu marfa in partea asta a lumii. La iesire din Busan am avut parte si de un cutremur. Am simtit doar o unda de soc a unuia care s-a petrecut dincolo de insulele japoneze, in Oceanul Pacific. E al doilea pe care il traiesc pe mare si pot spune ca nu e prea placut. De parca pe uscat ar fi... doar ca nu prea realizezi la inceput ce se intampla, multa lume crede ca pe mare nu se simt cutremurele. Asta sa mi-o spuna mie, care deja am doua la activ! Ce e drept amandoua foarte puternice, ar fi fost nimicitoare pe uscat. Primul, in 2006, de 8,3 grade pe scara Richter iar cel de ieri de 7,4.

   Cu Coreea s-a incheiat drumul nostru spre est. Acum ne intoarcem si o pornim inapoi, spre Pakistan, via China, Malaezia si India. Aici e un capat de linie. O tura dureaza 6 saptamani, atinge 11 porturi cu Hong Kong vizitat de doua ori, in ambele directii. Mai am doua ture de genul asa si apoi o pornesc spre vest cu avionul. Sper doar ca intre timp sa nu porneasca pe aici veun razboi...

ECLIPSA DE LUNA

   De vreo saptamana ma tot pregatesc sa vad eclipsa asta de luna. Calculez unde o sa ma aflu cu nava, la ce ore locale se petrece toata treaba, mai anunt si pe altii. Cand colo eclipsa de luna a fost eclipsata de nori!
   Sunt in Corea de Sud, aseara a fost o eclipsa totala de luna, dar vremea nu prea a permis vizionarea fazei de varf. Am vazut luna doar spre finalul evenimentului, printre nori si macarale. Am facut si niste poze dar nici una demna sa o adaug aici. E a doua eclipsa pe care o ratez in partea asta de lume, prima fiind asta vara una partiala de soare, care a fost deasemenea total eclipsata de nori. Cea de azi in Romania nu a fost vizibila fiind ziua acolo la momentul eclipsei. Vorbind cu fratele meu pe internet l-am intrebat daca la el la Auckland, NZ, se vede eclipsa. El nici nu stia de ea, ca sa descopere ca se desfasura chiar in fata balconului sau. M-am distrat de minune cand am auzit asta. Oricum si la ei au fost nori cand s-a petrecut faza de maxim. A reusit ca si mine sa vada si el ceva din faza finala, printre nori.

  A fost insa un eveniment astronomic triplu, destul de rar intalnit din cate am citit prin ziare: luna plina, solstitiu de iarna si eclipsa totala de luna in aceasi seara. Dupa calculele unora se intampla asa ceva o data la cateva sute de ani. Doar ca nu pot prezice si conditiile de vizibilitate la aceasi periodicitate... Asa ca daca o ratezi pe una din cauza norilor nu ai decat sa o astepti pe urmatoarea. Dar parca nu mai am asa rabdare ca pentru asta!

Asta e cea mai buna poza ce am reusit sa prnd, prin binoclu si cu mainile tremurande

HONG KONG

   Azi, ca pentru o zi de sfarsit de saptamana, vin cu o destinatie de calatorie. Ce voi prezenta in continuare e putin mai costisitor, eu avand norocul sa ajung aici mereu prin intermediul serviciului meu. Dezavantajul a fost ca nu am avut niciodata timp atat cat mi-as fi dorit eu, dar am reusit totusi sa ating punctele ce mi le-am propus pana acum. Sa purcedem deci spre Hong Kong.

   Nu mi-am propus sa fac din acest text un ghid, ci doar sa descriu trei locatii pe care le-am vizitat eu de-a lungul evadarilor mele in oras. Sa fac la inceput o mica istorie a locului, spre a fi mai usor inteles in text. Hong Kong, care este o insula, a fost pentru mai bine de 100 de ani colonie britanica. A fost ocupat de englezi in urma unui razboi, apoi i s-a adaugat Peninsula Kowloon si mai tarziu, prin inchiriere pentru 99 de ani, si zona continentala numita Noile Teritorii (The New Territories). Toate acestea au fost returnate de britanicii Chinei in 1997, cu conditia, scrisa intr-un act, ca Hong Kong sa ramana o zona autonoma capitalista pentru inca 50 de ani. Periplul nostru ne va purta prin toate cele trei zone.

   Prima data ma voi opri pe Victoria Peak, de unde poti admira tot orasul. Nu e chiar zona cea mai inalta a insulei dar cu siguranta e cea mai populara si cea mai vizitata. Se poate ajunge aici cu masina sau cu tramvaiul, eu preferand-o pe a doua. Sunt doua vagoane de tramvai, cu bancute de lemn care urca pe o sina in panta. Odata iesit dintre cladiri si copaci ai parte de o vedere superba. Sus, in statia finala, te asteapta o zona cu magazine de suveniruri, restaurante si puncte de belvedere de jur imprejur. As spune ca e Hong Kong concentrat tot intr-o pilula. Te targuiesti cu negustorii de chilipiruri, iti alegi un suvenir pe gustul tau, fotografiezi privelistea si poti sa iei si o gustare specifica locului. Pentru o tura de doar cateva ore in oras e locul perfect si se ajunge destul de usor de la aeroport, cu metroul expres.

   Coborand in Kowloon de data asta, pe tarmul stramtorii dintre peninsula si Hong Kong, poti vizita Avenue of Stars. O zona de promenada pe care chinezii au insirat stele pentru cei mai celebrii actori ai cinematografiei lor. Zona e pitoreasca fiind pe malul apei, marginita inspre uscat de localuri cu terase si vizitata continuu de turisti din toate colturile lumii. Va provoc sa cautati macar stelele celor mai cunoscuti actori, precum Bruce Lee (care are si o statuie aici), Jackie Chan (cine stie, poate chiar il intalniti in carne si oase) si mai nou aparutul, dar nu mai putin celebrul, Chow Yun Fat, Sunt cateva sute de stele si peisajul din jur sigur va va distrage atentia! In apropiere se mai afla si celebra zona de cumpararturi Nathan Road, dar despre ea nu va spun acum, caci inca nu am vizitat-o.

   Trecem in Noile Teritorii, si anume pe Lantau Island, daca nu gresesc locatia. Acolo au deschis chinezii in 2005 un parc Disneyland. Visul meu din totdeauna sa vizitez unul! Si cum nu am reusit sa ajung la cel mai apropiat, la Paris, si cu o zi intreaga libera in Hong Kong, alegerea a fost foarte usor de facut. Parcul e legat de oras printr-o linie de metrou si de asemenea de o ramificatie a autostrazii spre aeroport. Am avut la dispozitie 6 ore si tot nu mi-au fost de ajuns. Odata intrat in parc esti intr-o alta lume. Atemporala, fara diferente de varsta, fara prejudecati. Am incercat marea majoritate a atractiilor, fara ca cineva sa se uite macar urat la mine ca sunt un adult singur in preajma varstei de 30 si ma dau in tiribombe, sa zic asa... Uiti cu totul de tine, vrei sa incerci totul, sa vezi totul si mai rau, sa cumperi totul! Daca intrarea e cat de cat accesibila ca pret, inauntru ai o gramada de tentatii de a cheltui bani. Dupa sase luni de voiaj pentru mine ziua aceea a fost relaxarea perfecta! Am fst un copil fericit pentru inca o zi... Singurul lucru care nu numai ca nu mi-a placut, dar m-a indispus total, pana la greata, a fost caruselul acoperit. E un montagne rouge inchis, unde ti se proiecteaza in jur imaginii din cosmos, ca si cum ai zbura printre stele. Poate unora le-ar placea, dar mie sa nu pot sa vad ce curba mai urmeaza, pe ce panta mai cade vagonetul, mi-a produs o ameteala cumplita. Cred ca e singurul lucru care nu as vrea sa il mai experimentez din tot parcul acela. In rest, va spun un secret, planuiesc sa mai evadez vreodata acolo din lumea celor maturi, si daca s-ar putea, tot singur... fara griji. Dar sa nu ii spuneti sotiei!

DE-A V-ATI ASCUNSELEA

   Azi m-am hotarart sa fiu melancolic. Defapt de mult ma gandesc la ideea asta: sa scriu despre jocurile copilariei mele. In era in care Counter Strike, Need for Speed si FIFA 2000-x sunt dintre cele mai populare jocuri printre copii si adolescenti voi incerca sa imi amintesc de jocurile pe care le indragea orice copil al generatiei mele. Vremurile in care plozii ieseau in fata blocului sa isi descarce bateriile alergand si haulind antrenati in diferite activitati par sa apuna incet-incet. Doar binecunoscutul fotbal in curtea scolii mai rezista eroic in aceste timpuri si asta poate doar datorita profesorilor de sport care il mai folosesc in timpul orelor.

   Voi incepe, dupa cum ati ghicit din titlu, cu cel mai popular joc al copilariei, "De-a v-ati ascunselea". Cunoscut si sub numele de "Pitulusul" sau simplu, "Ascunselea". Aceste ultime doua denumiri le foloseam mai des, privind-o pe cea completa ca o forma academica sau denumirea stiintifica, sa zic asa. Poate si scriitorul Vlad Musatescu are o mica vina in asta, facand din "de-a v-ati ascunselea" un titlu celebru, de roman. Asa ca pustimea, in graba ei de a nu pierde timpul cu vorbe si sa treaca  la fapte, a gasit denumiri mai scurte. Despre ce e vorba in joc: un jucator se "pune" si ceilalti se ascund. Ceva mai simplu nu cred ca se poate explica. Ne strangeam toti copii de la bloc si incepeam prin a ne numara, sa vedem cine ramane sa se puna, adica sa inchida ochii, sa numere pana se ascund ceilalti si apoi sa ii caute. Numaratoarea se facea din 10 in 10, se numarau atatea sute cati jucatori trebuiau sa se ascunda. Apoi pleca in cautare. Regulile aici se diversifica: putea sa fie varianta "pe scuipate", cand trebuia sa "scuipi" in locul in care se pusese cautatorul - asta presupunand cateodata sa te intreci cu el la fuga, daca el ajungea primul atunci erai tu cel "scuipat"; si varianta pe cine gaseste primul, fara scuipat, asta fiind o forma mai scurta si mai simpla. In ambele cazuri cel gasit primul sau cel "scuipat" primul urma sa se puna si sa caute in jocul urmator. Mai exista insa o posibilitate prin care se "salva turma" la final, adica ultimul jucator ramas ascuns trebuia sa scuipe el inaintea cautatorului si asa sa salveze pe toti ceilalti jucatori, ramanand sa se puna acelasi copil. Fascinant! Cate ore din viata mi-am ocupat cu acest joc!

   Poate copii de azi se intreaba ce era distractiv in asta... cred ca nu le pot raspunde dar stiu ca noi jucam ore si ore in sir acest joc, se intuneca afara si noi continuam sa ne ascundem si sa ne cautam. Era o concurenta in a gasi locul cel mai bun sa te ascunzi, o provocare sa stai cat mai mult "in groapa" spre a prelungi misiunea cautatorului de a te gasi si o iscusinta in a-i gasi pe cei ascunsi cand cautai la randul tau.

   Pornesc aceasta tema draga mie azi si o voi continua cu alte si alte nastrusnice jocuri pe viitor. Poate astfel voi trezi in parintii de acum, copiii de pe vremuri, pofta de joc. Pofta de a ne intoarce la acele momente, de a le retrai alaturi de copiii nostrii si astfel de a-i scoate din casa, din fata calculatorului si a televizorului, si de a-i ajuta sa inteleaga cum am crescut noi si sa ii invatam jocuri noi pentru ei, atat de vechi in fapt. Va provoc sa imi fiti alaturi in joaca aceasta. Cine nu e gata, il iau cu lopata!

UN VAPOR

   Azi gandesc ca ar fi interesant sa descriu putin vaporul pe care lucrez acum. E o piesa destul de interesanta chiar si din punctul de vedere al unuia care lucreaza in domeniu, o masinarie moderna. Se numeste Nedlloyd Drake, construita in 2000. Cred ca dimensiunile metrice sunt mai putin interesante aici, de inceput ar fi de mentionat ca se pot incarca pe aceasta nava 5468 de containere de 20 de picioare. Asta il face cel mai mare vapor pe care am lucrat pana acum. Daca s-ar aseza toate containerele astea in sir s-ar intinde pe o lungime de 36.5 km. Comanda de navigatie e total computerizata controlul navei facandu-se printr-un sistem integrat de comanda, o retea de calculatoare menite sa asiste si sa usureze foarte mult munca navigatorului.

   In trecut multa lume m-a intrebat despre motorul navelor pe care am fost. Ce e drept sunt putin atehnic si ignorant in domeniu asa ca am cam dat din colt in colt la astfel de intrebari. Acum m-am documentat as putea zice, deci uite cateva informatii despre Drake: motorul e unul de 74700 de cai putere, 24600 de litri, consuma 260 de tone de combustibil greu in 24 de ore de exploatare la putere maxima. Asta ar insemna o viteza cam de 43 km/h. La o astfel de viteza e nevoie de o mila jumate sa opresti vaporul pe loc. Motorul singur cantareste 2000 de tone si antreneaza o elice cu un diametru de 8,4 metri si o greutate de 77 de tone. Ar mai fi de spus aici ca tancurile de combustibil au o capacitate totala de 7000 de tone ceea ce da navei o autonamie de aproximativ 27 de zile. Oricum un plin la acest vapor costa in jur de 1050000 de dolari americani.

   Si daca tot suntem la capitolul cu cifre ar mai fi de spus ca sunt la bord in jur de 270 km de cabluri si s-au folosit 300 tone de vopsea la piturarea sa. in incheiere sa vorbesc putin si de colegii mei: suntem 27 de persoane in echipaj, 6 nationalitati. Dar astea sunt lucruri deja obisnuite in meseria asta. Eu sunt pentru moment singurul roman la bord, dar ma descurc cu asta!

100 DE PORTURI

   Am ramas cu sechele in perioada scolara. Una dintre ele este inclinatia spre matematici, si in special spre statistici. Meseria mea actuala imi da prilej zilnic sa imi manifest acest defect. Numar pasari, le clasific pe cat pot pe specii, socotesc de cate ori apar sau dispar. Zilele trecute am avut chiar prilej de sarbatoare datorat statisticilor. Pe 30 noiembrie am bifat al o sutalea port vizitat!

  Intamplarea a facut sa pice la numaratoare tocmai Port Qasim, in Pakistan. Un loc izolat de lume, cum sunt mai nou toate terminalele de containere. Asta e la vreo 20-30 de kilometri de Karachi, dar si daca ai timp nu e recomandat sa te aventurezi intr-acolo. Prafos si neinteresant as cataloga acest loc. Motivul pentru care m-am facut marinar, acela de a vedea lumea, ma impinge mereu sa incerc sa ies sa vizitez porturile in care ajung. Am insa un simt de conservare destul de puternic dupa ce am fost amenintat cu cutitul odata in Angola si arestat vreo ora in Coasta de Fildes (poate vreodata ajung sa detaliez momentele astea...), Asa ca a trebuit sa zic pas la tentatia de a vizita Karachi.

   Oricum nu e primul port in care ajung fara sa ies in oras. Tot statistica imi aminteste ca din cele 100 de porturi in 7 am tras doar ca sa luam bunker (sa alimentam adica, pentru publicul larg) si doar in 69 din total am reusit sa imi satisfac curiozitatea de a le vizita. Poate ca nu e un procent rau, dar daca te gandesti ca asta a fost telul a 5 ani de facultate si alti 8 de cariera pana acum... Obtii o medie de 5 porturi vizitate pe an, daca insa nu pui si scoala la socoteala, rezultatele se imbunatatesc. Ca sa completez statistica mai adaug ca au fost 46 de tari de pe toate continentele, mai putin Antartica (dar nu e timpul pierdut inca si pentru asta...). Milele parcurse m-am oprit sa le mai calculez dupa ce obtinusem ocolul Pamantului pe la Ecuator cam de 2 ori, asta cred ca din primii 2 ani de munca.

  Calatoriile acestea, sau mai bine zis parte dintre ele, vor fi subiecte pentru viitor, pentru zilele ploioase, fara inspiratie, zilele de luni in care suspinam dupa weekend si alte astfel de ocazii...

PASARI (I)

    Cand am ajuns pe comanda credeam ca ma asteapta iar un cart lung si plictisitor, ca mai toate cele de dupa-amiaza. Sunt singur si in zona asta nu prea este trafic sa imi dea batai de cap. Cateva vapoare imprejur, pe aceasi directie, in diferite sensuri, cam asta e tot la ce te poti astepta in partea asta de lume, la sud-est de Vietnam, odata ce ai trecut de campurile de gaz intesate cu platforme extractoare.

   Azi insa a fost ceva mai deosebit chiar si pentru un cart plin. Se intampla cateodata ca vaporul pe care te afli sa fie insotit in plutirea lui pe valuri de zborul catorva pasari de apa in speranta observarii vreunui peste ametit de trecerea noastra. Unora li s-ar putea parea o masa castigata usor, dar privindu-le cum plutesc in aer cautand curentii favorabili, cum se reped in apa cu ciocul inainte spre o nalucire innotatoare si apoi incercand sa isi recastige locul in inalt prin batai de aripi rapide, e clar ca iti schimbi parerea... Cu ce a fost special cartul acesta? Am fost insotit in singuratatea mea de trei pasari singuratice. Poate suna bizar asocierea de „trei” cu singuratatea. Nu mi s-a mai intamplat niciodata sa intalnesc trei pasari din specii diferite zburand in jurul vaporului. Mai mult de atat, una dintre ele era un uliu, o pasare de prada, nu de apa cum e normal in astfel de situatii. E interesant sa le observi. Cand o pasare de prada insoteste un vapor de obicei zboara in jurul castelului, sau oricum deasupra jumatatii dinspre pupa a navei. Pana azi nu am incercat sa imi explic treaba asta. Poate pentru ca zona aceasta ii ofera cea mai inalta pozitie de stationare, pe catargul principal sau in preajma lui. Sau poate e mai usor pentru astfel de pasari sa gaseasca mancare in partea asta a vaporului, poate pasari mai mici, insecte precum greierii sau, in cele mai nefericite cazuri pentru marinari, soareci, sobolani sau soparle. Se mai intampla inca si in zilele noastre sa ai astfel de „pasageri”. Pasarile de apa in schimb se posteaza in zona catargului de la prova, plutind cand la inaltime, cand razant cu valurile in incercarea de a captura vreun peste. Acolo e mai probabil sa intalnesti pesti zburatori starniti de trecerea vaporului sau alte vietati debusolate de valul de prova. Mai sunt unii pescarusi care zboara chiar in zona puntii de navigatie, dar ei sunt exceptiile care intaresc regula, sau sa zic asa, animalele noastre de companie.

   Am observat mai inati uliul care de obicei imi sare repede in ochi prin zborul planat, calm, studiat, care caracterizeaza pasarile de prada. Varful aripilor curbat dupa cum doreste sa se inalte sau sa coboare, coada deschisa si rotindu-se sa pastreze echilibrul intregului corp, capul aplecat, bagat parca intre umeri, scrutand in jur. Apoi, brusc, fara sa stii de ce, tot corpul se strange, aripile se arcuiesc spre spate si incepe picajul rapid spre posibila victima. Ataca cu ghiarele inainte in cele mai multe cazuri. O redresare in caz ca afost o alarma falsa, cateva batai de aripi si deja curentul ascendent e gasit. Cu varful aripilor incovoiat in sus incepe din nou planare de observare... Maiestos.

   La prova intre timp si-a facut aparitia un shearwater, o pasare de marime medie, de culoare inchisa, negru sau maro pe spate si pe cap, cu pieptul de un alb-murdar. Cioc lung, cap alungit, nu cu mult mai lat decat gatul care il leaga de corpul aerodinamic. E ca un fus. Picioarele scurte pliate dedesupt, aripile inguste intinse perfect sau usor indoite spre spate, sub forma de bumerang. De asemenea o adepta a planarii, aceasta pasare isi schimba altitudinea folosindu-si intregul corp. Se orienteaza usor in curent si il insoteste. Consumul de energie e minim. Picajul e ca al unei sageti negre, rapid, cu ciocul inainte, principala arma, si direct in valuri.

   Cele doua nu isi invadeaza una alteia spatiul de zbor. E o intelegere tacita. Datoriile muncii ma fac sa le pierd o vreme din vedere. Cand revin sa le caut nu mai sunt. Probabil se odihnesc pe undeva. Spre prova insa si-a facut aparitia un pescarus, pasare comuna pentru toate marile lumii. Mi se pare greoi acum, dupa ce le-am observat pe celelalte un sfert de ora. Parca isi tine cu greu echilibrul in aer, corpul robust il incomodeaza, trebuie sa bata des si rapid din aripi sa se mentina la o altitudine favorabila observarii prazii. Atacul e mai putin elegant decat ce am vazut mai devreme si il oboseste vizibil. Cand revine la suprafata apei ramane acolo pentru o vreme, sa isi stranga energie pentru o noua provocare a inaltimilor. Iata insa ca dupa o vreme si uliul si shearwater-ul isi fac aparitia, in zonele bine delimitate. Acum am trei insotitori in calatoria mea. Fiecare are partea lui, eu comanda cu uliul deasupra sau in jurul meu, ceilalti doi flancand prova. Fiecare isi cauta existenta pe mare in felul sau. Impartim aceasi insula de otel, acelasi drum, doar felul de viata ne difera. Singuratate in patru.

   Am hotarat de cateva saptamani sa imi incep un jurnal online, sau blog cum se numeste modern. Acum, cu aceste pasari in jur, am si gasit subiectul potrivit de deschidere. Simplul motiv a fost initial noul meu hobby de a observa pasarile. Mai apoi, spre final a venit si incheierea, de la sine. Pozele ce insotesc acest prim text nu sunt de acum, companionii mei de azi fiind prea rapizi ca sa pot sa ii prind in cadru, dar am gasit cate ceva in colectia mea sa ilustrez povestea calatoriei ce incepe azi.

Nota: denumirea primei pasari de apa am gasit-o doar in engleza si alte limbi, m-am dat de ceasul mortii sa gasesc o traducere pe net sau in dictionare si eu unul nu am gasit nimic. Daca cineva ma poate ajuta in directia asta sunt deschis la sugestii.