TITIROBIL

Pasii de constructie

Jocuri din lemn

   

   O vizita la muzeu e intotdeauna binevenita pentru mine. Ma ajuta sa ma deconectez de la munca mea ce are intr-un fel program continuu. Chiar fiind un muzeu de marina tot ma ajuta sa fac o pauza din cotidianul zilnic al vaporului. Sambata asta mi-am petrecut-o in imprejurimiile Kobe-ului, alergand de la un muzeu la altul ca sa acopar intr-o zi o suprafata cat mai mare.

   Asa am purces dimineata devreme spre statiunea de izvoare termale Arima-Onsen de langa oras. Acolo am avut ca scop 2 muzee destul de strans conectate la copilaria mea: unul al jucariilor si altul cu timbre. Le-am denumit simplu fara titulatura lor intreaga pe care de obicei o cam ignor, fiind prea pompoasa pentru memoria mea. Statiunea in sine nu se deosebeste prea mult de stilul uneia de la noi, cu hoteluri de lux dar si pensiuni mai ieftine, bai publice si clinici de tratament. Ma refer aici la Baile Herculane, singura de izvoare termale ce am vizitat-o in tara. Si architectural vorbind putem sa le comparam ambele avand atat cladiri mai vechi, de la sfarsitul secolului XIX – inceputul lui XX dar si constructii mai noi. Aspectul lor, curatenia si linistea din statiune dau totusi Arimei cateva clase peste Herculane.

   

   Am inceput cu muzeul de jucarii fiind mai in central statiunii. Nu e foarte mare desi spunand ca se intinde pe 4 etaje ar parea contrariul. E impartit pe sectiuni cu figurine din lemn, multe lucrate de mesteri germani, cu puternice influente montane si catolice; jocuri de logica si indemanare, gen puzzle, lego, etc; jucarii cu mecanisme, pe elastice, roti dintate si fire, manipulate prin manivele sau butoane si ultima parte miniaturi, dupa trenuri, vapoare, masini plus robotei si papusi. Se incepe vizitarea de la ultimul etaj, primul in enumerarea mea, cu figurine din lemn. Am admirat in vitrine scene de Craciun din sate germane sau nasterea lui Isus, Arca lui Noe, o colectie bogata de spargatori de nuci. Am descoperit incepand de aici si una din cele mai minunate meserii din lume: prezentator de jucarii. La 3 din cele 4 etaje ale muzeului o angajata prezenta la un stand din exponatele salii: cum se fac figurine din lemn, cum se folosesc anumite jocuri sau in ce fel functioneaza jucariile cu resorturi. Cobora din etaj in etaj facand cate o demonstratie pentru publicul aflat la momentul respectiv in sala. Meseria de jucator cu jucarii la muzeu parca m-ar atrage si pe mine... Sala de jocuri logice si de indemanre m-a atras cel mai mult. Dincolo de demonstratia cu doua jocuri expuse acolo manuite foarte abil de catre prezentatoare, am avut ocazia sa descopar multe din jocurile copilariei mele. Cu mici diferente, una dintre ele fiind materialul din care erau confectionate, aici predominand lemnul iar in copilaria mea ieftinul plastic era preferat. Asa am descoperit si un titirobil de lemn. Interesant e faptul ca nu a trebuit sa ma chinui prea mult sa imi amintesc denumirea lui. Nivelul urmator m-a uimit prin inventivitatea creatorilor si complexitatea exponatelor. Ca sa fac o paralela tot la copilaria mea as aminti de jucariile pe elastic, pisici, girafe si alte animale, care cand apasai pe butonul de sub postament isi pierdeau consistenta din cauza ca se slabea elasticul. La o scara mai mare si aduse la nivel de arta, as putea spune, am vazut automate de desenat, cu pesti si sirene inotand, scene de bar, curse de viteza intre oua si gaini (ca sa se stabileasca cine a fost primul, oul sau gaina) ba chiar si o scena de conflict familial, in care sotia dadea din gura iar barbatul isi baga degetele in urechi (chiar asa se misca mecanismul, nu am folosit nici o figura de stil...). Ultimul etaj, care era si cel mai de jos mi-a amintit iar de copilarie prin exponatele sale: machete la scara reprezentand masinute, trenuri si vapoare. Cine nu iubea acum 20-25 de ani masinutele de metal sau trenuletele pe sina. Probabil si acum mai sunt iubite, cu conditia sa fie intr-un joc pe calculator. La final, ca tot nu m-am putut abtine si am zis si de calculatoare, as zice ca un astfel de muzeu e foarte educativ, si pentru cei mari sa isi mai aminteasca de jucariile copilariei lor, dar si pentru copii actuali sa vada ca exista o lume a jocului si dincolo de ecranul computerului. Joaca a existat dintotdeauna, si la lumina lumanarilor cat si la cea de neon si leduri de pe acum.

Ce copil nu si-ar dori asa ceva acasa?

   Dupa o plimbare destul de epuizanta pe stradutele inguste si parca mereu in urcare ale statiunii m-am indreptat si spre al doilea obiectiv major al iesirii mele vilegiaturistice: muzeul filatelic. De cativa ani m-am intors la un hobby atat de comun copilariei de sub comunism, colectionarea de timbre. Acum nu mai joc „tic si palma” ca sa castig timbrele altora, nici nu ajung prea des sa fac schimburi cu alti impatimiti de gen, asa ca mi le cumpar singur de prin toata lumea unde gasesc un magazin specializat. Sau un muzeu in cazul de fata. Muzeul in sine mi s-a parut cam mic si plictisitor, nefiind un convins 100% al filateliei si oricum, necunoscand prea mult despre cea japoneza. Am avut ocazia sa admir colectia bogata incepand de la primele timbre locale pana la ultimele aparitii. E clar un inventar muzeografic aflat in continua expansiune. Ce mi-a ramas in minte e un tablou realizat din decupaje de timbre si o serie de stampile postale a tuturor prefecturilor din Japonia, rotunde, cu modele destul de graitoare despre zona ce o reprezentau, mai repede un fel de stampile cu steme as zice eu...

Un job de invidiat

   Nevizitand nici o baie publica din cauza programului zilei ce mi-l cam incarcasem cu vizite la muzee am plecat putin dupa pranz cu trenul inapoi la Kobe. Acolo aveam in plan o vizita la muzeul de marina si muzeul Kawasaki. O zi plina de culturalizare pentru mine, dar asa e cand scapi cate o zi intreaga de la vapor, aglomerat cu programul. A doua parte a zilei insa mi-o voi aminti aici cu alta ocazie insa, acum raman doar cu gustul dulce al amintirilor despre copilaria mea si cu bucuria de a mai fi capabil inca sa imi amintesc numele jocurilor dragi mele pe atunci...

EVADARE IN INCHISOARE (TEXT TURISTICO-FILOSOFIC)

O prietena mi-a relatat cu ceva timp in urma aceasta intamplare cu care imi voi incepe textul de azi: "Intr-o zi pe strada opreste langa mine o masina cu numar de Bucuresti. Inauntru un cuplu in varsta, el la volan, ea, din dreapta, coboara geamul si ma intreaba:
- Nu va suparati, cum putem ajunge la inchisoare?
- Pai calcati pe cineva cu masina si cred ca asa ajungeti cel mai repede..."
Oricat ati crede ca e vreo gluma de almanah va zic sigur ca e traita. Partea si mai hazlie vine acum: scena se petrecea pe o strada din Sighetu Marmatiei si bucurestenii cautau Memorialul. Asa este cunoscuta pe scurt fosta inchisoare comunista din oras transformata acum in muzeu. Este de altfel singurul pe care il cunosc de acest gen in tara. L-am vizitat si eu de cateva ori si azi ma gandesc sa il pun intr-o lumina speciala, o sa il aduc in actualitate prin prisma unui eveniment, o sa il duc apoi iar in trecut cu ajutorul unei traditii ca la final sa patrund in besna filosofica ce poate fi inlocuita usor cu o ceata a controversei. Daca nu v-am pierdut deja optic atunci urmati-ma, ca sa ma intelegeti.

Ultima data cand am vizitat Memorialul din Sighet ma aflam in oras cu ocazia nuntii unei bune prietene ce locuieste acolo. Sau mai bine zis locuia, caci dupa acest eveniment s-a mutat mai la sud... Ce e drept asta e un bun motiv sa ajungi dintr-un capat in altul al tarii, caci altfel cred ca putini oameni din Constanta isi planuiesc un concediu tocmai "unde se agata harta in cui". Viceversa e mai usor, marea e ca un magnet pentru lume din orice coltisor al tarii. Ce imi mai amintesc la general despre nunta e ca am baut multa palinca si ca a fost o nunta faina. Si ca sa mai fac o gluma legat de amintiri si palinca, imi amintesc ca si sigur ca mireasa era imbracata in alb si mirele in negru... A fost o nunta de zi, adica s-a inceput devreme tot ceremonialul si a tinut pana noaptea, dar nu prea tarziu in noapte. De ce fac precizarea asta? Pentru ca acest fapt a fost hotarator pentru planul meu.
Ma simteam dator fata de socrul mic caci el furase mireasa la nunta mea si asa ca de cum am primit invitatia la aceasta nunta am si inceput planurile. Imi place acest obicei vechi al nostru, cu furtul miresei, dar mai nou e imbinat cu un altul de data recenta care mi-a pus mintea la mare incercare. Se obisnuieste acum cand furi mireasa sa o duci la vreun club, discoteca sau ceva eveniment... Eu ce ma fac in Sighet, ca nu stiu nici orasul prea bine si fiind pe ziua nunta, nici nu cred ca as gasi vreun loc adecvat noii completari a obiceiului.
Asa mi-a venit ideea de a duce mireasa la muzeu, si nu la orice fel de muzeu, din asta normal de gasesti prin toata tara, istorie, arta sau stiintele naturii, ci la unul special, la Memorial! A fost prima mireasa din Sighet, si cred ca din toata tara, care a fost furata cu o asemenea destinatie. Am avut emotii ca personalul institutiei nu va fi de acord cu gestul meu si nu ne va lasa sa intram. Fals, ineditul faptei i-a surprins placut si ne-au lasat sa fotografiem mireasa in ipostazele ce le-am dorit. Nu a fost insa numai un plan de urgenta, pentru ca "furam mireasa si apoi ce faceam cu ea?". Nu, am gasit si semnificatii gestului. Ok, furi mireasa si o duci la inchisoare. Unde poate fi un om mai bine pazit si inchis daca nu la temnita? Dar casnicia in sine ce este? Nu exista voci care sa o compare, cumva, cu o temnita? Ba cred ca da... Si de aici incepe jocul cu semnificatiile! Mireasa e proaspat patrunsa in viata de familie, asa ca ii fac o "invitatie" la inchisoare sa vada ce o asteapta. Acum cand e inca la inceput si poate sa se mai razgandeasca. Sa vada ea cat de groase sunt zidurile, ce aspra e sarma ghimpata si ce intunecata e o celula. Doamne ajuta insa casnicia ei sa nu gaseasca puncte de comparatie cu acest loc!

O naluca! Asa parea sa fie o creatura atat de alba pe holurile si aleile muzeului. Cum ar fi fost primita cu ani in urma, cand locatarii cladirii erau fortati sa stea aici ceva mai mult decat dureaza o vizita turistica, si aveau drept ghizi niste cerberi ce cu greu ii poti considera umani? Un vis, o aratare? Exista astfel de vise, am auzit, mirese, dar nu sunt de bine... O speranta sau o condamnare, un semn divin ca totul se sfarseste, dramatic ar spune unii, cei de afara, dar ferice pentru cei dinauntru fara sperante. Ce ar fi mai bun decat imbratisarea unui inger alb dupa ce ai locuit in ciment si ai domit pe fier? Daca stau sa ma gandesc bine as putea sa ajung cu jocul asta atat de departe pana la o paralela cu Miorita. O mireasa tanara si frumoasa ar putea fi dorinta oricarui condamnat sa inlocuiasca moartea intr-o poveste fericita spusa alor sai, acasa.

Contrastul atat de vizibil dintre albul miresei si cenusiul istoriei locului, dintre bucuria evenimentului din viata tinerei si tristetea povestilor de viata a celor ce au murit acolo, a vointei ei de a evada de la nunta ei in inchisoarea altora, a starnit interesul turistilor ce se aflau la acea ora in muzeu. Am intalnit cateva situatii ce mi-au ramas in minte: un cuplu dintr-un grup de motociclisti a vrut sa se fotografieze cu mireasa noastra pe fundalul monumentului ororilor, oameni mai in varsta nu puteau intelege ce cauta mireasa acolo, fiind chiar voci ce spuneau ceva despre pangarire. Am stat si eu mult in cumpana pana sa scriu povestea asta caci poate fi interpretata pozitiv sau negativ foarte usor. Cu cateva postari in urma chiar eu ma indignam la adresa unor turisti ce escaladau o statuie pentru o poza... Doar semnificatiile profunde ce le-am gasit gestului nostru m-au facut sa scriu totusi de aceasta intamplare. Cred ca cei ce vad doar o aroganta in aceasta "evadare" sunt niste superficiali.
Si asa ca am purces la scris, sa povestesc despre un loc de vizitat ce il recomand cu toata inima fiind si foarte util in a ne intelege istoria recenta, sa povestesc despre o traditie romaneasca, ba chiar sa zgandar un pic mintiile noastre amortite de prea multa rutina. Am incercat numai cateva abordari a subiectului dar sunt sigur ca se vor gasi oameni care sa dezvolte in mintea lor faptele relatate si chiar sa le gaseasca alte puncte de vedere interesante. Multumesc acum personalului de la Memorial care ne-a permis sa ne aplicam ideea si prietenei mele Madi, ca mi-a ingaduit sa ii fac publice poze de la un eveniment atat de important in viata ei si ca mi-a fost complice.

CALDURA MARE, MON CHER!

Ziua Cazinoului din Constanta se suprapune cu Ziua Marinei de 101 ani. Asta pentru ca la 1910, de Sfanta Marie Mare, 15 august, s-a inaugurat aceasta cladire simbol a orasului in forma sa actuala... atat cat o sa mai reziste si asa. Anul acesta un prieten m-a provocat sa sarbatorim cei 101 ani printr-o plimbare pe faleza cazinoului, dar imbracati cam ca pe vremea aceea, de inceput de secol XX. Desi momentan am un ochi negru am acceptat ideea si iata cam ce a iesit:

Cam asa am aratat eu vreo 2 ore luni seara la plimbare. M-am simtit ca si cum as fi fost strabunicul, desi ma indoiesc ca vreunul din ei sa fi trecut vreodata pe faleza asta si am vaga impresie ca toti patru au fost oameni de la tara... Poate ca am exagerat cu ochelarii de soare dar nu am vrut sa stric pozele turistilor care s-au pozat cu personajele istorice ce le intrupam. Caci am uitat sa spun ca am fost patru astfel de personaje, alaturi de mine costumandu-se si prietenul "conul" Vali si "conitele" Mihaela si Alina.

Poza asta ce e drept nu imi apartine, eu doar am prelucrat-o putin sa para mai veche, dar tot au ramas macaralele din port in spate si turistii din jur. Prin prezenta noastra acolo am vrut sa aratam celor din jur cam cat de veche e cladirea, dar si sa tragem un semnal de alarma despre cat de repede poate sa si dispara daca doar trecem nepasatori pe langa ea. Am mai dorit sa aducem si un zambet pe fetele trecatorilor invitandu-i sa se pozeze cu noi, impartind salutari si complimente in stanga si in dreapta, dar si prin dialoguri inspirate din epoca ce o reprezentam. A fost un moment relaxant si distractiv pentru noi cei patru si sper sa fi fost la fel si pentru cei cu care ne-am incrucisat plimbarea la acele ceasuri de seara.

Acum ar fi nedrept sa nu spun si asta: evenimentul a fost ocazionat si de lupta acerba a doua asociatii civice de a salva cladirea cazinoului de la degradare sau vanzare. Asociatia Absolventilor din UMC si Asociatia pentru Jurnalism, Cultura si Comunicare au organizat impreuna cateva evenimente de sarbatorire a zilei Cazinoului din Constanta si totodata de sensibilizare a trecatorilor despre starea precara in care se afla cladirea. Astfel pe langa cele patru personaje de epoca a mai fost un concert clasic de cvartet si un spectacol de balet in aer liber. Sper sa nu fi uitat ceva ca ma papa Vali. Am avut ocazia sa intru si eu in Cazino dupa multa vreme si ce e drept m-am cam intristat de ce am vazut acolo plus ca am fost putin stresat de faptul ca oricand poate sa iti pice ceva in cap cand te plimbi prin-nauntru. Am surprins o poza care ar putea sa graiasca in acest sens, o domnita de la 1910, intristata de ce a gasit aici, dupa un secol de la inaugurarea pompoasa a florii arhitecturii litoralului romanesc.

CUM MI-A STRICAT DIGITALUL UN MOMENT DE MELANCOLIE

   Ma pregateam sa scriu postul anterior cand m-am hotarat sa mai butonez putin televizorul. E trecut de miezul noptii asa ca il tin la volum scazut si doar daca gasesc ceva interesant dau mai tare. Pe un canal de film, nu ii dau numele ca nu vreau sa ii fac publicitate, descopar ca este un film bulgaresc (scrisesem "ruleaza" dar apoi mi s-a parut impropriu spus caci nu e la cinema sa ruleze banda, ma gandesc eu...). Am dat volumul mai tare si brusc m-am simtit transpus in timp, in urma cu vreo 22-23 de ani, pe vremea cand copil fiind si impartind dormitorul cu fratele meu mai mare, ne chinuiam sa "prindem" bulgarii.

   Si pe atunci se intampla tot noaptea tarziu sa reusesti sa prinzi ceva, asa ca momentul era destul de apropiat, doar ca acum nu invart potentiometrul sa gasesc frecventa ci a trebuit doar sa butonez telecomanda, televizorul nu mai e alb-negru, iar ce mi-a stricat si mai mult clipa de melancolie a fost calitatea digitala a imaginii... Pe atunci rar se intampla sa ai imagine "oglinda", "fara pureci", prezenta acestora devenind insa ceva obisnuit la vizionarea filmelor si ne multumeam oricum ca vedeam ceva printre ei! Nu cred ca momentele de atunci, traite cumva doar de noi doi (eu si fratele meu), dar de altfel experimentate de o masa larga de romani, cand miscam monstrul acela de antena, model cu 15 elementi cum aveam noi, le voi mai experimenta vreodata in era cablului si digitalului mai ales; dar experienta si amintirea lor sunt cumva o parte din ceea ce am devenit peste timp. Orice limitare impusa de acele vremuri, dar mai ales clipele cand reuseam sa spargem acele limite sunt definitorii pentru generatia mea si a fratelui meu.

   Observ in ultima vreme in jurul meu un fel de regret pentru vremurile comuniste la cei de 30-40 de ani. Azi am inteles in sfarsit ca regretul e legat numai de aceste mici evadari din absolutismul vremurilor, aceste moduri prin care simteam ca infrangem sistemul, iar acum frustrati de 20 de ani de pseudo-democratie, obositi sa cautam in fiecare zi metode de a depasi limitele impuse de noul sistem, ne refugiem in bucuria trecutului...

DE UNDE TOT APAR SPECIMENELE ASTEA?

   Tocmai cugetam zilele astea ca prea sunt critic la ce se mai intampla prin orasul nostru si ca ar trebui sa o las mai moale cand dau de astia azi...

   Ce sa mai zic acum? Cand i-am vazut insa mi-a fost si mai greu sa imi gasesc cuvintele: eram cu fiica-mea si mai ca o simteam ca o sa vrea si ea poza acolo! Mi-am amintit doar de o catalogare ce am aflat-o de la un ghid din Cetatea Sucevei. Bine ii mai numea "Porcus Turisticus", iar exemplarele din imagine eu le-as incadra la subspecia Inculturus. Mai stiti si alte subspecii? Va rog sa ma ajutati sa le identific!



CULTURA DE SUB PAPUCII CULTULUI

   Uite ce mai vazui eu in plimbarile prin turistica urbe a Constantei. Am vazut si fotografiat bineinteles caci m-a indignat foarte tare faptul.
   Se facea ca era ziua Sfantului Pantelimon si eu, din cu totul alta cauza, m-am gasit in apropierea catedralei ortodoxe de langa faleza Cazinoului din Constanta. Am auzit ca se tine slujba acolo si m-am apropiat sa vad mai exact despre ce este vorba. Cu cateva luni in urma observasem cu sotia mea ca alaturi de catedrala, inspre mare, a aparut un fel de foisor pentru tinut slujbe in aer liber. Acum tocmai de acolo parea sa se auda slujba si am vrut sa ma asigur ca intuisem corect destinatia foisorului. Ma interesa insa si mai mult sa gasesc raspunsul la o intrebare ce ma rodea de mult: dar enoriasii ce asista la slujba tinuta de sub umbrar unde stau? Ce am vazut acolo m-a surprins total neplacut si de aceea public aici pozele ce le-am facut in acea zi.

   Instantaneu mi-au aparut o multime de intrebari in capsorul meu toropit de caldura: sunt popii proprietari si peste ruinele grecesti din zona? daca nu, cine le-o fi dat voie sa isi tina slujba printre ele? daca nu sunt proprietari acolo de ce nu iau pozitie fata de oamenii care au invadat ruinele? nu sunt de acord popii cu ideea ca inainte de romanismul ortodox aici au trait greci politeisti si vor astfel sa le stearga urmele? exista vreun conflict intre cult si cultura de care eu sa nu fi aflat? dupa 2000 de ani in zona inca se mai simt unii dintre noi amenintati de vechii locuitori ai locului si vor sa le distruga orice semn al trecerii lor pe aici? sau poate, mai simplu, popii nostrii sunt atat de workoholici incat le-a scapat aspectul asta in timpul slujbei...  sau moneyholici, dar termenul asta cred ca abia l-am inventat si nu mai am chef sa stau sa il mai si explic acum...
   Zau ca nu inteleg si nu gasesc raspunsuri. Stiu doar ca daca intr-o zi libera de slujba religiosa, cand poarta de la coltul ruinelor e inchisa, daca cineva ar indrazni sa patrunda intre ziduri pentru o sedinta foto pe tema antica sigur ar aparea de pe undeva vreun gardian sa ii atraga atentia ca e interzis acest fapt. Sau mai bine zis un conpress-holding-uardian, ca de cativa ani incoace astia cam pazesc tot prin oras. Un alt colt de interes turistic si istoric e calcat in picioare cu acordul tacit al oamenilor de cult de aceasta data. Dar nu ma mai mira nimic in orasul in care o amfora uriasa ce a supravietuit milenii s-a spart in spatiul public fara ca nimeni sa stie ceva, acum cateva saptamani; cladirea emblematica a orasului a devenit miza electorala, iar valoarea turistica a locului este pusa doar pe struto-camila numita Mamaia.
   Aceste ruine de langa Muzeul Ion Jalea, faleza, Cazinou, statuiile lui Anghel Saligny si Mihai Eminescu, Acvariu si Farul Genovez, completau alaturi de toate acestea o harta istorica a urbei tomitane, cum mai este numita de catre unii Constanta. In curand alaturarea numelor Tomis si Constanta va fi ceva prafuit si desuet, si probabil urmasii nostri o vor mai gasi doar in cartiile de istorie, caci la fata locului nu ii va mai ajuta nimic sa o inteleaga. Da-o naibii de istorie, la ce ne trebuie, si asa nu era a noastra ci a grecilor ce au trait candva aici... cam asta am inteles eu in acea zi de Sfantu Pantelimon din slujba de la Catedrala Ortodoxa din Constanta.
   PS Scuze pentru calitatea pozelor, aveam doar telefonul mobil la mine in ziua aia. Si in timp ce incarcam pozele mi-a mai venit in minte, acum odihnita si racorita, o intrebare: dar Dumnezeu ce o gandi despre asta, ca doar ruinele Tomisului constituiau o frumoasa urbe a lumii antice cam in aceasi vreme cand in alt colt de lume oamenii il omorau pe fiul Lui? Sau aia nu e tot parte din istoria ce era calcata aici in picioare? Dar sa nu implicam totusi divinitatea in miciile noastre nelamuriri lumesti...

SE INTAMPLA PE PLAJA LA MAMAIA

   Dupa o luna si ceva de tacere revin cu o poza de vacanta. Vacanta altora ce e drept... Se intampla duminica pe plaja la Mamaia. Ma gandesc ca pe sfarsitul saptamanii asteia sa imi angajez un pianist sa ma insoteasca la plaja si sa ma delecteze cu cateva piese clasice. Ce e drept si nenea asta tot la clape canta, dar le are la purtator.

CEAS SOLAR UITAT DE TIMP...

...sau numai de autoritatiile locale? Din ciclul "Turisti, Mamaia va asteapta!"

Prima data cand Tania a putut sa imi "spuna"cat e ceasul...

PE PLAIURI MOLDAVE

   Iar m-am plimbat prin tara la sfarsitul saptamanii trecute. De data asta a fost Moldova, de fapt numai Judetul Bacau. Ocazia: un botez, la niste dragi prieteni ai nostri din Onesti. Repet aici urarea: "Viata lunga si fericita doresc micutului Vladimir!". Noi, tot ma incapatanez sa folosesc pluralul caci povestesc aici despre toata familia, folosim orice prilej de a vizita mai mult decat destinatia principala in fiecare incursiune a noastra prin tara. Asa ca un drum la Onesti s-a transformat intr-un periplu de 3 zile in partea aceea a Moldovei.

   Asadar sa purcedem la drum. De vreo 2 ani incoace alegem sa ajungem in Moldova pe varianta Harsova, Braila, Focsani si de aici pe DN2 mai departe. Am mai incercat si alte variante sau am primit sfaturi si pentru alte rute, dar asta pare cel mai potrivit pentru noi. Mergeam o vreme prin Dobrogea si treceam cu bacul Dunarea la Braila. Peisajul dobrogean e deosebit de pitoresc, drumul destul de bun si liber. Pretul bacului e insa net superior celui de la podul de la Giurgeni si se pierde niste timp asteptand sa treci. Utilizand noua versiune de drum obisnuim sa ne oprim la Braila pentru o pauza. E cam mijlocul drumului si e bine meritata o halta. De data asta am ales sa imi petrec aceasta pauza alaturi de fiica mea la gradina zoologica din Braila. Citisem pe internet niste pareri bune despre acest loc si cum sunt amator de plimbari prin astfel de locuri. Ce pot sa spun eu e ca locul arata binisor dar e loc de foarte mult mai bine. Se poate observa ca oamenii si-au dat silinta sa imbunatateasca atat conditiile locuitorilor gradinii dar si a vizitatorilor, dar in purul stil romanesc, adica anapoda si cam innadit. Locurile de joaca amenajate in interior au mobilier ce pare din mileniul trecut. Unele tarcuri si-au schimbat gratiile clasice cu garduri, lucru laudabil, dar nu s-a pastrat vreo idee, vreo tema, iar gardul s-a dublat cu o retea de fire electrice confectionata din tot felul de sarme, de parca ar fi din resturi. Incununarea acestui amalgam sunt custiile felinelor: tigrul si doua perechi de lei locuiesc "la oras", avand custiile in intregime construite pe beton. Nu am putut sa ma abtin sa nu ilustrez acest fapt cu o poza...

Lei de betoane, o noua specie caracteristca Romaniei

   Dupa aceasta pauza la Braila am purces din nou la drum traversand nordul Baraganului spre Focsani. drumul trece prin cateva comune dar nu e foarte aglomerat asa ca e destul de usor. De la Focsani se intra pe DN2 si de aici poti deja sa ajungi lejer cam spre orice colt al Moldovei. Un singur lucru am de reprosat la acest gen de drum: prostia constructorilor de a nu face 2 benzi clare intregi. pseudo-banda 1 mai mult incurca si da prilej la numeroase accidente intr-o tara ca a noastra unde soferitul devine tot mai des un sport extrem. De la Adjud am parasit drumul national principal ca sa pornim spre munte. Orasul Onesti e situat pe raul Trotus, unde valea acestuia se largeste putin primind si apele Oituzului. Pe vremea comunistilor a fost numit Gheorghe Gheorghiu-Dej si imprimat puternic cu stilul tern arhitectural al acestora. Betoane si blocuri gri, industrie abundenta impanzesc peisajul. Mai nou se incearca o indulcire a imaginii cu spatii verzi, mobilier stradal, monumente si cladiri moderne. Asta nu face decat sa creeze un amalgam urban comun Romaniei post-comuniste. Cateodata cred ca orasele din Romania ar trebui incluse intr-un tur muzeal de istorie a amprentei comuniste, parasite si create alte localitati noi...

Biserica din Oituz

Manastirea de pe Dealul Magura

  

   De data aceasta insa nu am stat prea mult in Onesti, am trecut pe firul Oituzului si ne-am cazat la o pensiune la intrare in comuna Oituz. Ce atrage atentia in zona sunt numeroasele monumente ridicate in cinstea eroilor romani din primul razboi mondial. Incepand cu Mausoleul de la Marasesti de pe DN2 si continuand cu statui, crcuci si musolee mai mici ce le intalnesti la tot pasul. Oituzul nu e lipsit de astfel de locuri, fiind un punct foarte important din istoria noastra. Localitatea are si avantajul de a fi pozitionat pe una din rutele de trecere a muntiilor spre Ardeal, pitorescul pas Oituz. I-am urmat si noi firul acestei cai de comunicatie sambata dimineata intr-o scurta incursiune in Covasna, dar despre asta voi scrie cu alta ocazie... Locuri linistite, bucate alese si ospitalitatea oamenilor sunt puncte forte ale acestui colt de Rai. Peste cateva dealuri nord se alfa o alta localitate interesanta ce am revazut-o in aceasta vizita: Targu Ocna. Avem noi aici un loc unde facem popas mereu cand ajungem in zona ca se mananca bine, bucatarie traditionala moldoveneasca. Am avut ocazia sa descoperim ca s-a dezvoltat locul, imbogatindu-se cu un sat de vacanta, un complex turistic intr-o frumoasa poienita pe culmea unui deal impadurit. Cu ani in urma am vizitat aici salina din Targu Ocna, o atractie foarte populara. De data asta am optat pentru Dealul Magura unde se afla o manastire noua si, cum altfel, un alt monument inchinat eroilor romani. Din targ se poate ajunge si in vechea statiune Slanic Moldova, ce am vizitat-o intr-o iarna acum 2-3 ani si un alt drum duce din nou dincolo de Carpati, prin pasul Ghimes, daca imi amintesc eu ceva geografie... Acest drum va fi un obiectiv pentru o viitoare drumetie in zona.

  

   Am ajuns impreuna cu sotia mea la concluzia ca Moldova va fi intotdeauna o destinatie placuta noua, un loc unde avem multe de vazut si prieteni de intalnit. Frumusetea locurilor si bucatele alese ne vor atrage aici de fiecare data cand vom avea ocazia. O tinta viitoare, acum ca Bacaul l-am vizitat deja de vreo 3 ori, ar putea sa fie Neamtul, dar si zona Suceava-Botosani de unde se trage neamul socrului meu. Cam asta a fost un alt colt de tara vizitat in fuga dar savurat pe deplin.

Monumentul Eroilor de la Magura

ADOLESCENTI ACUM 18 ANI

   Am primit zilele astea de la cel mai bun prieten al meu cateva scan-uri interesante, zic eu. Despre ce este vorba: "Diriga" noastra dintr-a VIII-a ne-a pus sa scriem la finalul gimnaziului ce credem despre perioada din viata ce tocmai s-a incheiat si ce credem ca va urma. Cu scuzele de rigoare pentru calitatea imaginilor si a scrierii, iata documentele noastre "istorice" (stiu ca nu se pot citi direct, dar dand click pe imagini acestea se maresc):

GRADINA IN STIL JAPONEZ LA MAMAIA

Spatiu ocrotit: o bucata de asfalt, nisip, pamant sterp si un palmier. Cam asa se pregateste Mamaia de sezonul estival:
asfaltul e pe cale de disparitie pe trotuarele constantene, nisipul plajelor trebuie si el izolat in "rezervatii", iarba si alte plante locale la ce ne-ar putea folosi?... ia mai terminati cu visele astea cu iarba!

NOAPTEA DEVORATORILOR DE... CULTURA

Fanfara Marinei Militare Romane

  

   Iar nu m-am putut abtine sa nu plagiez o expresie deja celebra! Am schimbat insa putin tinta apetitului, acum fiind vorba de cultura. Asa am vazut si am simtit eu seara de 14 mai din anul acesta, Noaptea Muzeelor, activitate culturala desfasurata si la Constanta. De fapt Ziua Internationala a Muzeelor e pe 18 mai am citit eu pe undeva, dar noaptea alba se face la sfarsitul de saptamana ce o precedeaza, fiind mai usor sa faci o noapte alba de sambata, cu duminica libera dupa aceea.

Nava Scoala Neptun

   Planuisem de cativa ani participarea la acest eveniment dar diferite motive personale m-au retinut in anii trecuti. Ce a fost nou anul acesta? Fanfara Marinei Militare ce a concertat in fata Muzeului Marinei Romane. Poate nu a fost primul an in care au facut-o, e numai prima data cand am aflat eu de asta. Si stiindu-mi fiica amatoare de muzica am zis sa incerc sa o provoc si la vizitarea unor muzee, lucru nou pentru varsta ei de 4 ani. Cum a zis sotia mea "mai bine sa ii aflam apetitul catre muzee intr-un mod putin costisitor", si cum nu prea e fana a somnului devreme seara, am hotarat sa incercam marea cu degetul sau mai bine zis cultura cu copilul (ca sa fac o comparatie fortata dar plastica). Am ales astfel sa pornim periplul prin cele trei muzee constantene deschise in noaptea de sambata de la Muzeul Marinei Romane ce si-a deschis programul special la ora 20 cu un concert de fanfara, asa cum am mai spus ceva mai sus. Vreau sa mentionez din start ca eram curios sa vad cam de ce participare se va bucura evenimentul in urbea nostra destul de lipsita de viata culturala. La inceput a fost o participare modesta din partea publicului. Am crezut chiar ca mare parte din cei prezenti erau defapt atrasi de muzica fanferei si nu de cunostinte despre noaptea alba. Dupa jumatate de ora insa mi-a fost infirmata aceasta prima impresie ajungand sa observ cateva sute de persoane perindandu-se in zona si intrand in muzeu. Am intrat si noi la un moment dat, bineinteles. Inauntru aglomeratie mare, ca si afara, aici accentuata chiar de stramtorarea spatiului de catre zidurile cladirii. Destul de greu de patruns la unele exponate, galagie multa, blitz-uri la liber. M-a surprins si mai mult sa constat varietatea de varste a vizitatorilor, ce e drept neasteptandu-ma sa intalnesc atatia tineri interesati de muzee. Am parcurs destul de repede majoritatea salilor la indemnul fiicei mele nerabdatoare sa gaseasca iesirea. Am reusit sa ii mai stopez cursa nebuna punctandu-i cateva exponate ce am crezut ca ar interesa-o mai mult la varsta ei. Apoi a inceput ea sa ma intrebe la fiecare exponat "dar asta ce e?" lucru care la un moment dat chiar m-a depasit. Trebuie sa recunosc cu rusine asta, mai ales ca eram intr-un muzeu pe domeniul meu, nu tocmai la ceva de stiintele naturii, arta contemporana sau modernism. Mi-a placut sa descopar o macheta a Navei Scoala "Neptun", pe care mi-am inceput eu (si multi altii) viata de marinar.

 

   A urmat la rand Muzeul National de Istorie si Arheologie fiind destul de aproape de precedentul. La pachet cu acesta a fost si Edificiul Roman cu Mozaic, sectie a muzeului mai sus amintit. Aici mentionez ca a fost si prima mea vizita la acest mare muzeu constantean desi locuiesc in acest oras de aproape 14 ani. Mozaicul il mai vazusem eu cu ani in urma dar in muzeu nu mai intrasem, nefiind un fan prea mare al muzeelor istorice. Am impresia in Romania ca daca l-ai vazut pe unul le-ai cam vazut pe toate. Aceleasi vitrine de sticla cu placute ce nu iti ofera prea multe informatii, planse prafuite ce au origini comune cu institutia, mai nimic nou... Am impresia ca au fost scoase doar exponatele ce prea mareau era comunista. In rest toate epocile isorice sunt destul de comune tarilor romane, cu insertii ale etniilor caracteristice fiecarei regiuni. Astfel aici in Constanta am gasit cateva exponate deosebite din perioada antica a originilor grecesti ale asezarilor litorale. Am aflat mai multe despre Sarpele Glikon, Cavalerul Trac si un putpuriu de zeitati de tot felul adorate in zona in acea perioada. Apoi am sarit brusc la perioada regalitatii in Romania. Sotia mea mi-a explicat ca dintotdeauna muzeul nu a acoperit evul mediu al Dobrogei, lucru ce mi se pare bizar de-a dreptul. Inteleg asta in conceptul nationalist al comunismului, dar acum, la 21 de ani dupa caderea acestuia, chiar nu s-a preocupat nimeni de istoria acestor locuri? Sau mai bine zis reprezentarea ei in acest muzeu... Spatiu ar fi, cateva sali sunt destinate unor colectii numismatice, de insigne si decoratii, ba chiar unei ample colectii de pipe. Nu contest valoarea si insemnatatea lor, dar cred ca ar putea acest spatiu sa fie mai util isoriei in sine. Perioada comunista nu am observat-o exprimata in nici un fel, nici pozitiv, nici negativ, desi consider Canalul Dunare-Marea Neagra un factor foarte important al acestei perioade, pozitiv economic, negativ din punct de vedere a vietilor pierdute in timpul constructiei sale. Cred ca si-ar avea locul in acest muzeu sub forma unor machete, fotografii si documente. Nu pare sa se fi gandit nimeni inca la asta... Am admirat insa colectia de amfore, ca orice om care a auzit de Bachus si l-a proslavit din cand in cand. Da stiu, de mai pastrau si alte licori in ele, dar mie imi place sa ma gandesc numai la unele anume!

Sarpele Glikon

   La Complexul de Stiinte ale Naturii (sau care o fi titulatura mai exacta), si anume la Planetariu, singura sectie deschisa in Noaptea Muzeelor, nu am mai oprit. Zona nu este una prielnica pentru asemenea evenimente nefacand fata la numarul mare de masini ce se vor parcate in zona. Era deja si prea tarziu plus ca la TVR incepuse concursul Eurovision de muzica, alt eveniment cultural ce voiam sa il bifez in acea noapte. Mi-a placut periplul prin lumea culturala constanteanta, de altfel destul de saraca, si abia astept evenimentul de anul viitor sa vad cum se vor prezenta lucrurile. Astept mai multe si de la autoritatiile locale ce par sa ignore total nevoia de hrana spirituala a locuitorilor obstei. Poate fi pusa la dispozitie in aceasta seara o linie speciala de autobus, precum in Bucuresti; mai multe locuri de parcare amenajate in preajma putinelor obiective care exista; colaborarea cu institutiile muzeale la conservarea si prezentarea catre public a siturilor arheologice ce impanzesc orasul ar fi numai cateva idei ce ar putea da de gandit materialistilor de la casa alba constanteana ce se gandesc numai la ce sa mai inventeze pentru Mamaia o data la 4 ani, in scop electoral, ca apoi sa dea vina pe oricine altcineva ca pune bete in roate la proiectele edililor fara sa isi recunoasca indiferenta si nepasarea la adresa constantenilor.



Stella funerara din
 necropolele Tomisului



Traducere a textului de pe o stella funerara,
 mariti imaginea si  remarcati ideea comuna a colocvialitatii mortului
cu trecatorul intalnita si in Cimitirul Vesel de la Sapanta. Sa fie doar o impresie a mea?

Zona din Mozaicul Roman

Vitrina din colectia de pipe

RETEAUA DE SOCIALIZARE

   Da, stiu ca suna a plagiat titlul, dar va promit ca se va opri aici orice asemanare cu lumea virtuala. De fapt ce va urma e tocmai opusul ei. Avem tendinta usor-usor sa trasformam in realitate filme precum Surrogates, Gamer, iar idei initial de domeniul SF ca in The Lawnmower Man si Matrix par de acum romane de Jules Verne. Sper totusi sa nu ne indreptam spre sumbrul-hilar viitor prevestit de Idiocracy. Si totusi ce vreau sa spun, probabil ca va intrebati, trecand in revista toate aceste titluri? Ca dezaprob ideea lor de baza dar vad cum ne indreptam intr-un fel sau altul direct inspre transformarea lor in realitate.

   Locuiesc de 4 ani intr-un apartament dintr-un bloc cu 4 etaje dar cunosc mai bine oameni care locuiesc in colturi diametral opuse ale tarii decat vecinii din acest bloc. Mama mea care o vreme a stat luni bune pe la noi pe post de dadaca nepoatei sale imi cunoaste mai bine vecinii decat mine sau chiar decat nevasta-mea (ca eu stau mai mult pe mare de fapt). Asa se face ca in urma cu cateva saptamani m-am hotarat sa dau curs "invitatiei" sefului de scara la un eveniment social de bloc: curatatul subsolului. Da, poate pare prea radicala ideea de a plonja in comunitatea vecinilor, dar am considerat ca e un bun prilej sa ii cunosc pe cei ce traiesc in jurul meu si intereactioneaza cu traiul meu in vreun fel sau altul: bormasini manuite frenetic in timpul siestei de dupa-amiaza, tropait pe scari la ore mici in noapte, mirosuri "imbietoare" pe luminator si alte asemenea socializari indirecte fortate de viata la bloc.

   Mi-am petrecut astfel o dupa-amiaza de sambata alaturi de alti 6-7 vecini de scara socializand la o lopata de rahat, scuzati-mi plasticitatea. Va dati seama ca nu am dat "like" la nimic in acele ore in schimb "acum sunt prieten" cu mai toti din gasca nebuna de sapatori in subteran. Pe unii dintre ei nu i-am mai vazut de atunci, ce e drept erau ceva mai in varsta si cred ca orele noastre de preumblare nu se prea pupa... Bine, prieten la acelasi nivel la care se cam intelege si socializand virtual, adica ma limitez cu multi dintre ei la "salut"si "ce mai faci?" in diferite forme. Cu cei ce ma stiam insa dinainte s-au mai strans legaturile si dialogul s-a mai imbogatit in replici si teme. Treaba s-a facut bine, legaturi s-au creat dar au fost si urmari mai drastice: cum socializarea indelungata prin intermediul calculatorului se poate lasa cu dureri de ochi de la monitor sau de spate de la scaunul biroului asa si forma mea fizica socializare si-a lasat urme asupra fizicului meu: febra musculara si raceala.

   Sa mai adug aici si varianta de friend of a friend amintind si de babuta cu care de obicei ma intalnesc in fata scarii, caci pare ca acolo isi petrece ea mai toata ziua, si care ma intreaba mereu "cand mai vine maica-mea in vizita?"... Ar trebui sa se adauge la retelele de socializare online si varianta "cere-i vecinatatea", nu numai prietenia, sa se asemene si mai mult cu viata reala, sa ai si vecini la care sa le comentezi albume foto, sa "like-uiesti" niste poze sau actiuni, sa ii ajuti, eventual chiar fizic, cu o cana de zahar sau un pahar de ulei pentru bucatarie-ville-ul lor. Si ce de barfe poti sa mai afli fiind membru in asemenea retele de vecini-prieteni de proximitate fizica imediata! Va invit sa mai lasati putin friendster-ul, hi5-ul si facebook-ul pentru saptamana asta speciala si sa socializati arhaic cu cei de langa voi. Apropos, poate sa imi puna cineva pe peretele de pe facebook o reteta de drob de miel, ca vreau sa experimentez joi, vineri, ceva nou...

LA PICNIC PE CAMP-UL NOU

   Reiau scrierile mele la mai mult de 2 luni de la sosirea din voiaj. Perioada de pauza s-a prelungit mai mult decat ma asteptam. O noua calatorie, de data asta o vacanta, ma face sa ma intorc la scris, la povestit despre locurile vizitate prin lume. Am revenit saptamana trecuta de la Barcelona. Impreuna cu sotia mea am facut o excursie in capitala Cataluniei.

   Stramb oras! Oamenii de marca ce au contribuit la renumele sau au avut numai viziuni ciudate pe care le-au pus in practica cu varf si indesat. Gaudi in arhitectura, Picasso si Dali in pictura. Mai nou si designul vestimentar isi aduce aportul la toate acestea. Desigual e o firma de renume mondial deja, care isi are originile in acest oras al artei shui. Poate nu am remarcat eu fengul, dar shui e clar. Dupa o saptamana de stat acolo nu pot sa spun daca Barcelona poarta marca lor originala sau ei au fost stigmatizati de vietuirea in portul mediteranean. Ceva din zona aceea inspira astfel de arta. Creatorii ei nu sunt insa unicii artisti ai urbei dar sunt cei mai celebrii. Sunt creatorii unor curente proprii, distincte si unice la momentul vietii lor. Au fost niste neintelesi ai epocii in care a trait fiecare dintre ei. Chiar daca s-au departat mai mult sau mai putin de Barcelona in timpul carierii lor au purtat stigmatul orasului stramb.

   Aglomerat tare la ei insa! Lumea se calca in picioare sa adimre capetele de afis ale orasului turistic. La Sagrada Familia am stat la o coada de 120 de pasi (o curiozitate proprie sa ii numar) la casa de bilete, mai exista insa si o intrare pentru grupuri organizate, care cred ca sustinea greul intrariilor. Creatia gaudiana emblematica a orasului e in proportie de 50-60% gata si lumea deja se inghesuie sa o viziteze. Am aflat acum cativa ani ca pentru construire se folosesc doar fondurile castiagte din taxa de vizitare si donatii. Am maivizitat si alte locuri marca Antonio Gaudi. Scump, domne, scump, ca sa citez o reclama celebra. Cele mai scumpe obiective ale Barcelonei sunt aceste puncte de maxim interes. In rest taxele muzeelor si a altor locuri demne de vizitat nu se ridica chiar asa sus. In Parcul Guell facut greseala sa ajung duminica. M-am inecat in praful aleilor ridicat de miile de pasi ale turistilor ce parca isi dadusera toti intalnire in acelasi loc in acelasi moment. Rambla, celebra strada turistica din centrul orasului, e un targ non-stop de prostioare vandute pe post de suveniruri si un loc de promenada etern. La sfarsit de saptamana la poalele dealului Montjuic iar se strang turistii ba chiar si localnicii sa admire Fantana Magica, o arteziana spectacol de apa, luminii si muzica. Turismul e ridicat la grad de arta in acest oras mereu adaugandu-se noi si noi obiective de cascat gura si punga.

   Ce e mai rau e ca nu numai mana ta intra in punga asta daca nu esti atent si vigilent in orice moment. Aspectul acesta ne-a fost expus insistent de gazda nostra. Un loc ce atrage atata lume atrage si profitori. Astfel buzunarele, posetele si portomoneele turistilor devin atractii la randul lor pentru unii dintre localnici. Toate acestea puse la un loc, aglomeratia, stresul unei vigilente accentuate si preturile destul de ridicate cauzate de perioada de criza pot strica o vizita la Barcelona. Asta ar putea sa o confirme sotia mea. In cazul meu a fost putin altfel insa. Faptul ca nu a mai trebuit sa alerg printr-un oras ca sa il vizitez pe indelete ca atunci cand ajung cu vaporul, unele locuri despre care nu stiam prea multe si prezenta consoartei langa mine au facut placuta saptamana mea in Spania. Am descoperit Montjuic, un deal plin de locuri atractive ascunse de o vegetatie bogata si o retea de drumuri incalcite, gradina zoologica, cea mai frumoasa pe care am vizitat-o pana acum si Muzeul Ciocolatei. Locrurile acestea le-as aminti aici cu placere. Acvariul a fost insa o dezamagire uriasa, reclama sa fiind mult peste ceea ce gasesti inautru.

   In ultima zi am profitat de faptul ca ne aflam in apropierea Stadionului Camp Nou ca sa dam si noi o raita pe la FC Barcelona pe acasa, de fapt planuiam sa trecem doar prin fata portii. Locul ne-a fost foarte laudat de toti prietenii care au vizitat orasul inaintea noastra dar mie mi se pare exagerat sa incluzi un stadion de fotbal pe lista de atractii turistice, poate doar daca esti fan al galcticilor, sau astia erau extraterestrii? Habar nu am, mai ales ca nu aratau deloc nici ca unii nici ca altii, ba chiar ni s-au parut niste oameni normali, cam din topor as spune. Am prins momentul cand echipa Barcelonei se imbarca in autocar dupa antrenamentul oficial dinaintea meciului cu echipa lui Mircea Lucescu. Ce e drept as fi preferat sa ii vad pe acestia din urma, mai ales pe antrenor... Scump si la ei. Sotia mea si-a gasit cel mai nepotrivit moment sa vrea sa bea o bere alaturi de mine, caci pana si cele mai normale produse de la fast food-ul din curte erau un adevarat atentat la bugetul turistului. Nici nu vreau sa mai spun ceva de magazinul oficial.

     Trangand linie la final pot spune ca a fost o excursie faina. O rupere de la ritmul de viata cotidian din tara. Barcelona e un oras de vizitat... o data in viata.