marți, 19 aprilie 2011

RETEAUA DE SOCIALIZARE

   Da, stiu ca suna a plagiat titlul, dar va promit ca se va opri aici orice asemanare cu lumea virtuala. De fapt ce va urma e tocmai opusul ei. Avem tendinta usor-usor sa trasformam in realitate filme precum Surrogates, Gamer, iar idei initial de domeniul SF ca in The Lawnmower Man si Matrix par de acum romane de Jules Verne. Sper totusi sa nu ne indreptam spre sumbrul-hilar viitor prevestit de Idiocracy. Si totusi ce vreau sa spun, probabil ca va intrebati, trecand in revista toate aceste titluri? Ca dezaprob ideea lor de baza dar vad cum ne indreptam intr-un fel sau altul direct inspre transformarea lor in realitate.
   Locuiesc de 4 ani intr-un apartament dintr-un bloc cu 4 etaje dar cunosc mai bine oameni care locuiesc in colturi diametral opuse ale tarii decat vecinii din acest bloc. Mama mea care o vreme a stat luni bune pe la noi pe post de dadaca nepoatei sale imi cunoaste mai bine vecinii decat mine sau chiar decat nevasta-mea (ca eu stau mai mult pe mare de fapt). Asa se face ca in urma cu cateva saptamani m-am hotarat sa dau curs "invitatiei" sefului de scara la un eveniment social de bloc: curatatul subsolului. Da, poate pare prea radicala ideea de a plonja in comunitatea vecinilor, dar am considerat ca e un bun prilej sa ii cunosc pe cei ce traiesc in jurul meu si intereactioneaza cu traiul meu in vreun fel sau altul: bormasini manuite frenetic in timpul siestei de dupa-amiaza, tropait pe scari la ore mici in noapte, mirosuri "imbietoare" pe luminator si alte asemenea socializari indirecte fortate de viata la bloc.
   Mi-am petrecut astfel o dupa-amiaza de sambata alaturi de alti 6-7 vecini de scara socializand la o lopata de rahat, scuzati-mi plasticitatea. Va dati seama ca nu am dat "like" la nimic in acele ore in schimb "acum sunt prieten" cu mai toti din gasca nebuna de sapatori in subteran. Pe unii dintre ei nu i-am mai vazut de atunci, ce e drept erau ceva mai in varsta si cred ca orele noastre de preumblare nu se prea pupa... Bine, prieten la acelasi nivel la care se cam intelege si socializand virtual, adica ma limitez cu multi dintre ei la "salut"si "ce mai faci?" in diferite forme. Cu cei ce ma stiam insa dinainte s-au mai strans legaturile si dialogul s-a mai imbogatit in replici si teme. Treaba s-a facut bine, legaturi s-au creat dar au fost si urmari mai drastice: cum socializarea indelungata prin intermediul calculatorului se poate lasa cu dureri de ochi de la monitor sau de spate de la scaunul biroului asa si forma mea fizica socializare si-a lasat urme asupra fizicului meu: febra musculara si raceala.
   Sa mai adug aici si varianta de friend of a friend amintind si de babuta cu care de obicei ma intalnesc in fata scarii, caci pare ca acolo isi petrece ea mai toata ziua, si care ma intreaba mereu "cand mai vine maica-mea in vizita?"... Ar trebui sa se adauge la retelele de socializare online si varianta "cere-i vecinatatea", nu numai prietenia, sa se asemene si mai mult cu viata reala, sa ai si vecini la care sa le comentezi albume foto, sa "like-uiesti" niste poze sau actiuni, sa ii ajuti, eventual chiar fizic, cu o cana de zahar sau un pahar de ulei pentru bucatarie-ville-ul lor. Si ce de barfe poti sa mai afli fiind membru in asemenea retele de vecini-prieteni de proximitate fizica imediata! Va invit sa mai lasati putin friendster-ul, hi5-ul si facebook-ul pentru saptamana asta speciala si sa socializati arhaic cu cei de langa voi. Apropos, poate sa imi puna cineva pe peretele de pe facebook o reteta de drob de miel, ca vreau sa experimentez joi, vineri, ceva nou...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu