CUM MI-A STRICAT DIGITALUL UN MOMENT DE MELANCOLIE

   Ma pregateam sa scriu postul anterior cand m-am hotarat sa mai butonez putin televizorul. E trecut de miezul noptii asa ca il tin la volum scazut si doar daca gasesc ceva interesant dau mai tare. Pe un canal de film, nu ii dau numele ca nu vreau sa ii fac publicitate, descopar ca este un film bulgaresc (scrisesem "ruleaza" dar apoi mi s-a parut impropriu spus caci nu e la cinema sa ruleze banda, ma gandesc eu...). Am dat volumul mai tare si brusc m-am simtit transpus in timp, in urma cu vreo 22-23 de ani, pe vremea cand copil fiind si impartind dormitorul cu fratele meu mai mare, ne chinuiam sa "prindem" bulgarii.

   Si pe atunci se intampla tot noaptea tarziu sa reusesti sa prinzi ceva, asa ca momentul era destul de apropiat, doar ca acum nu invart potentiometrul sa gasesc frecventa ci a trebuit doar sa butonez telecomanda, televizorul nu mai e alb-negru, iar ce mi-a stricat si mai mult clipa de melancolie a fost calitatea digitala a imaginii... Pe atunci rar se intampla sa ai imagine "oglinda", "fara pureci", prezenta acestora devenind insa ceva obisnuit la vizionarea filmelor si ne multumeam oricum ca vedeam ceva printre ei! Nu cred ca momentele de atunci, traite cumva doar de noi doi (eu si fratele meu), dar de altfel experimentate de o masa larga de romani, cand miscam monstrul acela de antena, model cu 15 elementi cum aveam noi, le voi mai experimenta vreodata in era cablului si digitalului mai ales; dar experienta si amintirea lor sunt cumva o parte din ceea ce am devenit peste timp. Orice limitare impusa de acele vremuri, dar mai ales clipele cand reuseam sa spargem acele limite sunt definitorii pentru generatia mea si a fratelui meu.

   Observ in ultima vreme in jurul meu un fel de regret pentru vremurile comuniste la cei de 30-40 de ani. Azi am inteles in sfarsit ca regretul e legat numai de aceste mici evadari din absolutismul vremurilor, aceste moduri prin care simteam ca infrangem sistemul, iar acum frustrati de 20 de ani de pseudo-democratie, obositi sa cautam in fiecare zi metode de a depasi limitele impuse de noul sistem, ne refugiem in bucuria trecutului...