joi, 10 aprilie 2014

LUMEA DISNEY, O AMPRENTA PUTERNICA ASUPRA GENERATIEI MELE (de Irina Molnus)

     In premiera azi gazduiesc textul unei alte persoane interesate sa se exprime in spatiul internautic, sotia mea. Iata deci in cele ce urmeaza cum a marcat-o pe ea vizita in "fascinanta lume Disney", ca sa folosesc si eu un fel de franciza de exprimare...                                
  Disneyland Paris. Primavara lui 2014. Cu toate ca am citit mult despre acest subiect inainte de a pleca, am constatat la fata locului ca, de fapt, nu stiam mai nimic. Ce ti se sugereaza despre acest loc, doar citind, vizualizand poze sau oferte turistice, te trimite spre ideea de tiribombe, a te simti copil, sau a-l intalni pe Mickey Mouse la el acasa. Partial corect, dar realitatea iti ofera cu mult mai multe experiente. Nu am citit nicaieri despre a simti atmosfera de poveste, despre a te simti partas al filmelor clasicului Hollywood din copilaria ta. Eu fac parte din cei care am crescut cu cheia la gat, care vedeam o data pe saptamana Gala desenelor animate si Cascadorii rasului, iar de sarbatori, desene Disney. Si cate un film american poate mai rar decat lunar. Toate acestea s-au adunat in amintiri pretioase, asemeni unei casete de tabla in care iti pastrezi nimicuri de copil si o regasesti cand ti-e lumea mai draga. Va amintiti cat de frumos este reprezentat acest simbol in filmul "Amelie" - a fost doar o paranteza, dar sa revenim la Disneyland si Franta.
   Desi spiritul frantuzesc este destul de puternic oriunde, mai ales la el acasa, totusi la Disneyland el lipseste aproape cu desavarsire. Daca nu ai avea atat de mult contact cu angajatii parcului, care ti se adreseaza predominant in franceza, ai crede ca, fara viza si prea mare efort, ai ajuns in America. Practic, spatiul reprezinta oda adusa culturii si civilizatiei americane, atat cat inseamna ea pentru noi, europenii cei mandri de a se considera buricul civilizatiei mondiale. Pentru mine, a fost surprinzator sa gasesc o franciza atat de corect respectata de un popor mandru si arogant. 
   Compania Disney iti ofera spectacolul lumii in tot ce inseamna ea: fantezie si poveste, western si lupta cu vicisitudinile naturale si rezistenta bastinasa, SF si vizita in viitor, aventura si explorare. E adevarat ca toate acestea le sesizeaza un adult care le-a vazut sau cunoscut cumva, undeva, in schimb copiii apreciaza mai mult spectacolul strazii, senzatiile momentului si lucrurile cunoscute de ei, pana la varsta lor. Filmele mai noi produse de companie au putina reprezentare in parc, iar atmosfera este data de clasice desene realizate de Disney insusi: Alba ca Zapada, Pinochio, Frumoasa adormita, Alice in tara minunilor. Pentru ca s-a simtit nevoia de a-i multumi pe cei mici si cu alte atractii, exista parcul al doilea: Disney Studios, care ofera spectacole live interactive (Stich care le vorbeste copiilor din ecran), sau de teatru de papusi (Clubul lui Mickey - promovarea canalului tv al companiei). Si care te poarta prin culisele realizarii filmelor, a efectelor speciale, a montajului de film sau a istoriei animatiei. 
   Ceea ce aduce un plus acestui concept, fata de alte parcuri de distractie, sunt momentele speciale Disney: parada personajelor, unde cei mici isi pot vedea si eroii preferati din filmele mai noi. Si momentul numit "Disney Dreams". La lasarea intunericului, pe celebrul castel - marca a parcului, se proiecteaza un spectacol vizual complet: lumini laser, artificii, flacari, proiectii pe vapori de apa (care creeaza un extraordinar efect 3D, holografic), jocuri de apa gen "fantana magica", toate pe fundalul unui montaj video din cele mai indragite povesti, montaj care el insusi te inspira sa crezi in magie.  
   Sigur, latura comerciala a spatiului te agaseaza cand si cand, dar, tragand linie, este asa cum mi s-a spus: un loc pentru copiii de toate varstele, un loc in care imaginatia fiecaruia isi regaseste propriul "acasa": siguranta si punct de referinta al copilariei, dar si punct de plecare pentru creativitate.  




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu