CALDURA MARE, MON CHER!

Ziua Cazinoului din Constanta se suprapune cu Ziua Marinei de 101 ani. Asta pentru ca la 1910, de Sfanta Marie Mare, 15 august, s-a inaugurat aceasta cladire simbol a orasului in forma sa actuala... atat cat o sa mai reziste si asa. Anul acesta un prieten m-a provocat sa sarbatorim cei 101 ani printr-o plimbare pe faleza cazinoului, dar imbracati cam ca pe vremea aceea, de inceput de secol XX. Desi momentan am un ochi negru am acceptat ideea si iata cam ce a iesit:

Cam asa am aratat eu vreo 2 ore luni seara la plimbare. M-am simtit ca si cum as fi fost strabunicul, desi ma indoiesc ca vreunul din ei sa fi trecut vreodata pe faleza asta si am vaga impresie ca toti patru au fost oameni de la tara... Poate ca am exagerat cu ochelarii de soare dar nu am vrut sa stric pozele turistilor care s-au pozat cu personajele istorice ce le intrupam. Caci am uitat sa spun ca am fost patru astfel de personaje, alaturi de mine costumandu-se si prietenul "conul" Vali si "conitele" Mihaela si Alina.

Poza asta ce e drept nu imi apartine, eu doar am prelucrat-o putin sa para mai veche, dar tot au ramas macaralele din port in spate si turistii din jur. Prin prezenta noastra acolo am vrut sa aratam celor din jur cam cat de veche e cladirea, dar si sa tragem un semnal de alarma despre cat de repede poate sa si dispara daca doar trecem nepasatori pe langa ea. Am mai dorit sa aducem si un zambet pe fetele trecatorilor invitandu-i sa se pozeze cu noi, impartind salutari si complimente in stanga si in dreapta, dar si prin dialoguri inspirate din epoca ce o reprezentam. A fost un moment relaxant si distractiv pentru noi cei patru si sper sa fi fost la fel si pentru cei cu care ne-am incrucisat plimbarea la acele ceasuri de seara.

Acum ar fi nedrept sa nu spun si asta: evenimentul a fost ocazionat si de lupta acerba a doua asociatii civice de a salva cladirea cazinoului de la degradare sau vanzare. Asociatia Absolventilor din UMC si Asociatia pentru Jurnalism, Cultura si Comunicare au organizat impreuna cateva evenimente de sarbatorire a zilei Cazinoului din Constanta si totodata de sensibilizare a trecatorilor despre starea precara in care se afla cladirea. Astfel pe langa cele patru personaje de epoca a mai fost un concert clasic de cvartet si un spectacol de balet in aer liber. Sper sa nu fi uitat ceva ca ma papa Vali. Am avut ocazia sa intru si eu in Cazino dupa multa vreme si ce e drept m-am cam intristat de ce am vazut acolo plus ca am fost putin stresat de faptul ca oricand poate sa iti pice ceva in cap cand te plimbi prin-nauntru. Am surprins o poza care ar putea sa graiasca in acest sens, o domnita de la 1910, intristata de ce a gasit aici, dupa un secol de la inaugurarea pompoasa a florii arhitecturii litoralului romanesc.

CUM MI-A STRICAT DIGITALUL UN MOMENT DE MELANCOLIE

   Ma pregateam sa scriu postul anterior cand m-am hotarat sa mai butonez putin televizorul. E trecut de miezul noptii asa ca il tin la volum scazut si doar daca gasesc ceva interesant dau mai tare. Pe un canal de film, nu ii dau numele ca nu vreau sa ii fac publicitate, descopar ca este un film bulgaresc (scrisesem "ruleaza" dar apoi mi s-a parut impropriu spus caci nu e la cinema sa ruleze banda, ma gandesc eu...). Am dat volumul mai tare si brusc m-am simtit transpus in timp, in urma cu vreo 22-23 de ani, pe vremea cand copil fiind si impartind dormitorul cu fratele meu mai mare, ne chinuiam sa "prindem" bulgarii.

   Si pe atunci se intampla tot noaptea tarziu sa reusesti sa prinzi ceva, asa ca momentul era destul de apropiat, doar ca acum nu invart potentiometrul sa gasesc frecventa ci a trebuit doar sa butonez telecomanda, televizorul nu mai e alb-negru, iar ce mi-a stricat si mai mult clipa de melancolie a fost calitatea digitala a imaginii... Pe atunci rar se intampla sa ai imagine "oglinda", "fara pureci", prezenta acestora devenind insa ceva obisnuit la vizionarea filmelor si ne multumeam oricum ca vedeam ceva printre ei! Nu cred ca momentele de atunci, traite cumva doar de noi doi (eu si fratele meu), dar de altfel experimentate de o masa larga de romani, cand miscam monstrul acela de antena, model cu 15 elementi cum aveam noi, le voi mai experimenta vreodata in era cablului si digitalului mai ales; dar experienta si amintirea lor sunt cumva o parte din ceea ce am devenit peste timp. Orice limitare impusa de acele vremuri, dar mai ales clipele cand reuseam sa spargem acele limite sunt definitorii pentru generatia mea si a fratelui meu.

   Observ in ultima vreme in jurul meu un fel de regret pentru vremurile comuniste la cei de 30-40 de ani. Azi am inteles in sfarsit ca regretul e legat numai de aceste mici evadari din absolutismul vremurilor, aceste moduri prin care simteam ca infrangem sistemul, iar acum frustrati de 20 de ani de pseudo-democratie, obositi sa cautam in fiecare zi metode de a depasi limitele impuse de noul sistem, ne refugiem in bucuria trecutului...

DE UNDE TOT APAR SPECIMENELE ASTEA?

   Tocmai cugetam zilele astea ca prea sunt critic la ce se mai intampla prin orasul nostru si ca ar trebui sa o las mai moale cand dau de astia azi...

   Ce sa mai zic acum? Cand i-am vazut insa mi-a fost si mai greu sa imi gasesc cuvintele: eram cu fiica-mea si mai ca o simteam ca o sa vrea si ea poza acolo! Mi-am amintit doar de o catalogare ce am aflat-o de la un ghid din Cetatea Sucevei. Bine ii mai numea "Porcus Turisticus", iar exemplarele din imagine eu le-as incadra la subspecia Inculturus. Mai stiti si alte subspecii? Va rog sa ma ajutati sa le identific!



CULTURA DE SUB PAPUCII CULTULUI

   Uite ce mai vazui eu in plimbarile prin turistica urbe a Constantei. Am vazut si fotografiat bineinteles caci m-a indignat foarte tare faptul.
   Se facea ca era ziua Sfantului Pantelimon si eu, din cu totul alta cauza, m-am gasit in apropierea catedralei ortodoxe de langa faleza Cazinoului din Constanta. Am auzit ca se tine slujba acolo si m-am apropiat sa vad mai exact despre ce este vorba. Cu cateva luni in urma observasem cu sotia mea ca alaturi de catedrala, inspre mare, a aparut un fel de foisor pentru tinut slujbe in aer liber. Acum tocmai de acolo parea sa se auda slujba si am vrut sa ma asigur ca intuisem corect destinatia foisorului. Ma interesa insa si mai mult sa gasesc raspunsul la o intrebare ce ma rodea de mult: dar enoriasii ce asista la slujba tinuta de sub umbrar unde stau? Ce am vazut acolo m-a surprins total neplacut si de aceea public aici pozele ce le-am facut in acea zi.

   Instantaneu mi-au aparut o multime de intrebari in capsorul meu toropit de caldura: sunt popii proprietari si peste ruinele grecesti din zona? daca nu, cine le-o fi dat voie sa isi tina slujba printre ele? daca nu sunt proprietari acolo de ce nu iau pozitie fata de oamenii care au invadat ruinele? nu sunt de acord popii cu ideea ca inainte de romanismul ortodox aici au trait greci politeisti si vor astfel sa le stearga urmele? exista vreun conflict intre cult si cultura de care eu sa nu fi aflat? dupa 2000 de ani in zona inca se mai simt unii dintre noi amenintati de vechii locuitori ai locului si vor sa le distruga orice semn al trecerii lor pe aici? sau poate, mai simplu, popii nostrii sunt atat de workoholici incat le-a scapat aspectul asta in timpul slujbei...  sau moneyholici, dar termenul asta cred ca abia l-am inventat si nu mai am chef sa stau sa il mai si explic acum...
   Zau ca nu inteleg si nu gasesc raspunsuri. Stiu doar ca daca intr-o zi libera de slujba religiosa, cand poarta de la coltul ruinelor e inchisa, daca cineva ar indrazni sa patrunda intre ziduri pentru o sedinta foto pe tema antica sigur ar aparea de pe undeva vreun gardian sa ii atraga atentia ca e interzis acest fapt. Sau mai bine zis un conpress-holding-uardian, ca de cativa ani incoace astia cam pazesc tot prin oras. Un alt colt de interes turistic si istoric e calcat in picioare cu acordul tacit al oamenilor de cult de aceasta data. Dar nu ma mai mira nimic in orasul in care o amfora uriasa ce a supravietuit milenii s-a spart in spatiul public fara ca nimeni sa stie ceva, acum cateva saptamani; cladirea emblematica a orasului a devenit miza electorala, iar valoarea turistica a locului este pusa doar pe struto-camila numita Mamaia.
   Aceste ruine de langa Muzeul Ion Jalea, faleza, Cazinou, statuiile lui Anghel Saligny si Mihai Eminescu, Acvariu si Farul Genovez, completau alaturi de toate acestea o harta istorica a urbei tomitane, cum mai este numita de catre unii Constanta. In curand alaturarea numelor Tomis si Constanta va fi ceva prafuit si desuet, si probabil urmasii nostri o vor mai gasi doar in cartiile de istorie, caci la fata locului nu ii va mai ajuta nimic sa o inteleaga. Da-o naibii de istorie, la ce ne trebuie, si asa nu era a noastra ci a grecilor ce au trait candva aici... cam asta am inteles eu in acea zi de Sfantu Pantelimon din slujba de la Catedrala Ortodoxa din Constanta.
   PS Scuze pentru calitatea pozelor, aveam doar telefonul mobil la mine in ziua aia. Si in timp ce incarcam pozele mi-a mai venit in minte, acum odihnita si racorita, o intrebare: dar Dumnezeu ce o gandi despre asta, ca doar ruinele Tomisului constituiau o frumoasa urbe a lumii antice cam in aceasi vreme cand in alt colt de lume oamenii il omorau pe fiul Lui? Sau aia nu e tot parte din istoria ce era calcata aici in picioare? Dar sa nu implicam totusi divinitatea in miciile noastre nelamuriri lumesti...