TREI POVESTI, UN SINGUR LOC

 Povestea lui

   De mai bine de 40 de ani un mexican a decis sa isi dedice viata iguanelor, specie pe cale de disparitie in Mexic. Ramon Archundia a inceput prin a salva o pereche de iguane si a le ingriji in propria-i curte iar azi a ajuns sa protejeze in sanctuarul sau peste 600 de asemenea reptile. Asa a aparut Iguanario Archundia din Manzanillo, Mexic. Omul a decis ca trebuie sa protejeze aceste animale vanate pentru piele sau vandute ca animale de companie. Le-a primit si ocrotit in curtea sa pe care a transformat-o in sanctuarul iguanelor. De la perechea salvata initial a inceput sa primeasca reptile aduse de alti salvatori, sa amenajeze spatiul si chiar sa primeasca si animale din alte specii care aveau nevoie de un salvator. Iguanario Archundia se poate vizita fara nici o taxa, lucru care le-a atras lui Ramon si tatalui sau, Juan, multe probleme din partea autoritatilor. Acestea nu au putut sa inteleaga multa vreme caracterul benefic al locului, observand doar faptul ca neexistand profit de pe urma iguanelor atunci nici taxe nu se plateau catre autoritati. Doar in ultimii ani, cu ajutorul unor organizatii non-guvernamentale care se ocupa cu protejarea faunei si cu ajutorul voluntarilor, sanctuarul iguanelor a ajuns sa fie privit mai ingaduitor de catre stat. Locul se intretine prin donatii de la vizitatori si localnici care contribuie zilnic cu hrana pentru masivele soparle, care de altfel sunt vegetariene.

Povestea mea

Sa mai pun o poza si cu mine din cand in cand

   Am aflat despre Iguanario Archundia de pe Internet, cautand locuri interesante de vizitat in Manzanillo, Mexic. Tot de acolo am rezumat si prima parte a acestui text, din pacate neajungand sa vorbesc cu pionierul acestui sanctuar. M-am decis cu greu, dupa 4-5 vizite in acest port, sa merg sa vad locul. Nu sunt un fan al reptilelor, ba chiar ma tem de unele dintre ele, parandu-mi-se impredictibile. Totusi iguanele sunt niste soparle vegetariene, aparent lenese si lente. Mi-am planificat vizita pentru sfarsitul diminetii, catre pranz, ceea ce a fost o greseala, nesttind ca nu este deschis in acest moment. Am descoperit la fata locului ca doar in preajma orei 12, cand e timpul de hranire, se deschid portiile. Mai erau cativa doritori in zona. Ne-am invartit cam 30 de minute in jurul curtii iguanariumului, mai tragand cu ochiul printre zabrelele portilor, mai cautand iguane prin copacii din preajma sau admirand fauna din iazul din apropiere. Iesirile mele de la vapor prin diferitele porturi ale lumii sunt destul de atent planificate ca si timp, acesta fiind limitat, asa ca nu am mai stat pana la deschidere si am purces spre urmatorul obiectiv al zilei.

Povestea lor

   Ce am fi putut totusi vedea la sanctuarul iguanelor si ce am vazut de fapt? Locul este descris cumva ca o mica gradina zoologica, proprietarul ingrijind si altfel de animale. Din textele gasite pe internet aflasem ca vom gasi acolo si animale cu blana (ratoni, bursuci, coati, etc.) dar si pasari, dintre acestea am si vazut cateva in custi, prin gardul curtii, papagali de talie mica si gaini. Cum ziceam insa, ne-am invartit in jurul curtii si am putut sa admiram si catve animale neasteptate, mai ales in zona iazului (sau un fel de canal cu apa necurgatoare) din imediata vecinatate a iguanariumului. In copacii a caror coroane se revarsau peste suprafata apei am admirat diferite specii de pasari de apa si bineineteles vedetele locului, cateva zeci de iguane. Surpriza cea mare ne-a venit din apa unde pe langa testoasele observate in numar mare am putut vedea la un moment dat si un crocodil american. (specia e numai banuita, nefiind prea cunoscator in ceea ce priveste aceste reptile, nefacand diferenta intre aligatori si crocodili, si cam asta gasind cu ajutorul prietenului Google ca cea mai posibila specie de la fata locului).

Beneficiarii principali ai locului

O aratare surprinzatoare...

   Dincolo de regretul de a nu putea patrunde efectiv in curte intre iguane si de a intalni pe omul care mentine acest loc “in viata”, m-am bucurat totusi de o experienta deosebita de cele precedente din Manzanillo, un port mai mult comercial decat turistic, fiind cunoscut ca cel mai mare al Mexicului la Oceanul Pacific, dar nu prea mai fiind vizitat in ultima vreme de nave de croaziera caci nu are multe de oferit in domeniul turismului de scurta durata. Exista insa si o zona de hoteluri cu plaje pentru turisti si posibilitatea de a pleca din acest loc spre alte obiective din regiunea Colima, dar eu nu am timp sa ajung in astfel de locuri si atunci prefer chiar si miciile atractii locale, usor de atins, dar mai putin populare. 

   Iguanario Archundia este un loc unde ma voi mai intoarce in viitor spre a-l putea savura mai atent.

Printre frunze gasesti si iguane

Unde nu sunt funze e mai usor de gasit soparla

NU MAI VREAU CA IDOLI, EROI AMERICANI

   Sunt un fan al benzilor desenate si, pana mai ieri, al filmelor care puneau in miscare aceste imagini statice. In ultimii ani insa incep sa imi schimb optica aceasta prin, poate, neintelegerea fenomenului care se petrece in viata “eroilor americani” de BD. Observ in tendinta creatorilor un gol de imaginatie si o dorinta de subminare a proprilor personaje. Adica? Au aparut in ambele mari edituri din domeniu, Marvel si DC Comics, albume cu eroi pozitivi impotriva colegilor lor si de asemenea dorinta de a le arata latura umana a acestor super-eroi. “Razboi civil”?! “Batman vs. Superman”?! (pfui, de parca ar exista vreodata o sansa in favoarea primului!), “Moartea lui Superman”?! Chiar asa? A ajuns America sa isi nege eroii? Sa isi huiduiasca proprii copii minune? Ei bine, eu nu vreau sa fiu martor la asa ceva!

   Din pacate insa cu ani in urma, la un salon de BD, am aflat ca se pregateste si in Romania ceva de genul acesta... Un fel de Capitanul Romania, un tip care desi are supra puteri, trebuie sa umble mascat. Am si vazut cateva schite legate de acest concept si mi s-a parut destul de asemanator cu comercialul sau frate american. Recunosc ca am fost entuziasmat la inceput, ca mi s-a parut o idee buna sa avem si noi un super-erou local, un model pentru copiii noilor generatii. Dar vazand noua directie luata de BD-ul major american, parca as zice “Nu, Multumesc!”. Asa ca m-am pus pe analizat, oare chiar ne-ar trebui un asemenea personaj?

   Am cautat in mintea mea cu ce asociez ideea de erou, ce m-ar putea face sa ma regasesc intr-un astfel de personaj daca as fi din nou adolescent, sau chiar si acum, copil mare cum sunt. Cred ca in primul rand radaciniile lui locale ar fi primul motiv. De ce eroii fantastici americani sunt futuristi? Pentru ca ei nu au la ce sa se uite inapoi... La masacrul “pieilor rosii” cu tendinta de exterminare? La exploatarea literalmente la sange a sclavilor negrii adusi din Africa sau la mai curand spiritul razboinic idiotic inceput cu decimarea populatiei civile cu arme experimentale (nucleare) si pana la destabilizarea unor zone intinse de pe glob (vezi Coreea, Iugoslavia sau Orientul Mijlociu)? Ce din istoria acestei natii ar putea sa nasca eroi care sa ma atraga?

   In ultimii ani (3-4, as zice), BD-ul romanesc a inceput sa exploateze resurse locale combinandu-le cu idei din literatura vestica actuala. Asa au aparut eroi de basme romanesti care isi extind aventurile dincolo de imaginatia creatorilor lor initiali. Eroi de poveste care isi continua viata dincolo de granita basmului clasic, o exploatare imaginativa a ceea ce se petrece in timpul acelui “si au trait fericiti pana la adanci batraneti”, dar cum? Si daca “am incalecat pe-o sa, si v-am spus poveste-asa” ar avea un va urma (ca doar nu o sa stea omul acela la nesfarsit in sa, o sa mai coboare la vreun foc de tabara, seara la odihna, sa spuna si continuarea povestii, nu?). Si atunci, daca avem material de exploatat la noi aici, de ce sa copiem idei de la altii? Eu cred ca ar putea sa apara eroi de legenda, si eventual si cu super-puteri, originali din ideile folclorilui nostru si din amintirile istoriei noastre. Dupa ce am trecut prin identificari proprii cu Winetou si D’Artagnan m-am oprit in adolescenta la Cae Indru, dorindu-mi in toate jocurile vremii sa fiu el, desi prietenii de joaca nu il cunosteau. Nu ajunsesera sa exploreze cartiile cu eroi locali. Mi s-ar parea, ce-i drept, putin probabil sa gasesc copii care sa se fi identificat cu fratii Jderi, Soimarestii sau Baba Novac, dar eu clar am jucat roluri de Miu Haiducu sau Anghel Sapte Cai. Ideea e ca de la strabunii daci, care clar au fost foarte diferiti spirituali de urmasii lor romani, si pana mai de curand la istoria moderna, se gasesc prilejuri nenumarate sa gasim loc unui eoru local care sa ne reprezinte... Si daca ne incapatanam sa nu folosim istoria, atunci folclorul nostru bogat in Feti-Frumosi, Ilene-Cosanziene si alte personaje mai mult sau mai putin populare, poate da nastere oricand unui erou fantastic care s-ar putea lua la tranta dreapta cu Thor sau Superman. Sa nu uitam ca nici azi nu ne e prea clar daca Zamolxis a fost un zeu sau doar un simplu om care s-a impus prin virtutiile sale, cnejii Gelu si Menumorut au trait niste vremuri atat de necunoscute incat ar putea da nastere la niste legende fantastice, marii nostri domnitori au avut mereu in preajma lor niste oameni de nadejde care sa ii povatuiasca spre calea pe care au mers, unii dintre ei chiar dand nastere in imaginatia strainiilor la personaje de renume mondial (vezi Vlad Tepes – Dracula). Deci, dragi creatori de BD, ce mai asteptati? Lasati concepetele vagi moderniste ale noului curent din aceasta arta si intorceti-va la origini, creati eroii romani de care avem nevoie sa ne dezvoltam generatiile viitoare ale natiei noastre! Creati mai multi Harapi Albi, inventati daca e nevoie noi Capitani Ion si Nuferi Albi, ajutati-va publicul sa se identifice cu eroii vostrii si nu cautati direct comercialul. Asta va veni mai apoi, ca urmare a identificarii publicului cu eroii, cu dorinta de a descoperi noi aventuri, si totodata veti deveni voi insiva eroi de urmat, modele creatoare si veti da incredere si altor tineri artisti ca se poate crea arta in BD. 

   Constanta cumva se zbate in a perpetua acest fapt. Dincolo de Salonul local de BD care se tine si nu prea toamna, am avut bucuria sa aflu ca un grup de profesoare impatimite consumatoare de benzi desenate organizeaza periodic la scoliile unde profeseaza concursuri de creatie in domeniu pentru elevi. Am fost si eu martor la premierea unui astfel de concurs, am admirat cateva lucrari ale copiilor, si ca sa nu las acest text complet fara poze, il voi ilustra cu fotografii de la acest eveniment. Imi cer scuze doamnelor ca nu imi mai aduc aminte clar denumirea lui si ca imi permit sa public fotografii de la el, dar cred ca nu se vor supara irevocabil pe mine...

PS Sunt sigur ca imi vor improspata memoria cu commenturi la acest text!

LA PAS PRIN BUSAN

   Azi am găsit puțin timp să mă plimb prin Busan, unul dintre cele mai mari orașe ale Coreei de Sud. Bineînțeles este și un port, cum altfel să fi ajuns eu tocmai până aici... Este primul centru comercial dintre Coreea si Japonia, cronologic vorbind. După numeroase tentative ale japonezilor de a invada Coreea și după mulți ani de interdicție de a debarca pe continent in această peninsulă, s-a permis totuși crearea unui punct de comerț cu insularii.

Fără mici distracții, greutățiile vieții ne-ar birui...

   Astfel s-a dezvoltat Busan ca unul dintre cele mai mari porturi ale Orientului Îndepărtat. Am străbătut azi câteva zone importante ale orașului. Mai întâi câteva străzi cu locuri ce comemorează începutul erei moderne și industriale a orașului, perioadă în care localitatea s-a extins în mare prin amenajări îndiguire și asanări - 40-Step Culture and Turism Theme Street.
   Am observat mai apoi în apropiere alt punct de interes, Busan Tower în Yongdusan Park. Eu l-am văzut de departe și m-am avântat spre el, abia apropiindu-mă am realizat că aveam de urcat un deal pentru a ajunge la turn, care însă s-a dovedit a fi închis zilele astea din motiv de renovare. A meritat totuși plimbarea, chiar si de la baza turnului se poate admira o zonă întinsă a orașului. Plus că am mai adăugat câteva cunoștinte despre oraș lecturând panourile informative din parc.

   Plimbarea mi-am încheiat-o, din întâmplare, într-o zonă comercială a orașului, de-a dreptul modernă și foarte populară pentru plimbări - Strada Gwangbokro (Independenței) plină de magazine și tonete cu mâncare tradițională, și cam în aceași zonă BIFF Square (vă las pe voi să descoperiți de ce îi zice așa...) și Piața de Pește Uscat (Dry Fish Market).
   Poate nu sunt cele mai reprezentative locuri de vizitat în Busan, dar ele mi-au fost mai accesibile azi, o duminică de leneveală în Coreea de Sud.

Intrarea într-un templu budist