Despre aur si caini, sau cam ce mai avem prin tara noastra…

   De vreo doua saptamani citesc stiri din tara numai despre Rosia Montana si Ionut. Sau mai bine spus despre romani razvratiti impotriva exploatarii aurului romanesc cu ajutorul cianurii si impotriva eutanasierii cainilor romanesti. Astea par sa fie pe moment cele mai mari bogatii ale tarii, daca le acordam atata atentie si provoaca asa miscari de mase. Vrem sa pastram si aurul si cainii si pentru asta suntem in stare sa iesim din comfortul rutinei zilnice serviciu-acasa-tv-club-turism de weekend, si sa ne strigam indignarea in gura mare. A, da, ati observat corect ca am introdus in lista de comfort si turismul de weekend, caci observ ca la sfarsit de saptamana, acum ca s-a terminat cu vara, lumea o pune mai nou de un meeting, din lipsa de optiuni. Ma voi inscrie si eu in aceasta linie a stirilor azi, doar ca impotriva curentului, cu riscul de a-mi atrage oprobiul publicului.

   Am fost pana de curand eu insumi un ecologist fanatic pana am mai deschis ochii putin si am privit in jur, mai intai in curtea noastra, apoi pe la vecini. Acum nu mai sunt fanatic, si nici macar prea convins… Da, e buna ecologia, dar la timpul ei si integrata in normalul vietii de zi cu zi. Am ajuns sa vad ca ecologia e apanajul tarilor bogate, care au trecut déjà prin zorii democratiei si a capitalismului, au facut o bruma de avere si apoi au ajuns si la problema “avem ceva bani in plus, ce facem cu ei?”. Noi mai avem o gramada de timp si drum pana acolo. Ba chiar as spune ca de cand cochetam cu asa zisa democratie si capitalismul nostru original nu numai ca nu am pus deoparte niste bani dar am si pierdut niste valori prin care eram cunoscuti: nivelul ridicat al educatiei si valoarea serviciului medical. Astea fiind spuse in apararea mea, ma incumet sa spun aici ca eu la momentul asta sunt de acord cu masuri extreme: exploatarea aurului de la Rosia Montana acum si eutanasierea cainilor care sunt in plus pe strazi. Suntem prea saraci pentru moment ca sa nu aplicam aceste doua politici.

   Daca insa va incapatanati sa mai cititi ce scriu in continuare dupa ce ati citit mai sus haideti sa va mai spun ceva (gen mai intai trag si apoi pun intrebari): eu inca nu am auzit de alte solutii la problemele astea. Da, sunt doua probleme: avem aur, suntem bogati, dar cum il exploatam curat, si mai avem niste caini vagabonzi pe strada care din cand in cand devin violenti si omoara oameni, cum scapam de ei in mod civilizat si corect si pentru noi si pentru ei. Nu am gasit nimic pe tema asta curat si fara interese ascunse. Exista doar solutia STOP, nu si solutia DAR DACA AM FACE ASA… Poate veti spune ca nu sunt cei din strada in masura sa vina cu solutii, nu e treaba lor, nu e obligatia lor. Total gresit! A cui credeti ca e datoria asta? A guvernantilor, a parlamentarilor, a statului? Ei bine, astia suntem tot noi! Cum? Nu i-ati ales voi, indignatii de la meetinguri de weekend? Nici o problema, ii puteti da jos sau puteti sa duceti un dialog cu ei asa cum sunt si sa le deschideti ochii si inchide buzunarele ca sa le aratati adevarata cale a democratiei: vointa populatiei.

   Haideti sa incepem cu niste exemple paralele unde inchidem ochii la chestiuni banale de zi cu zi dar care sunt la fel de nocive ca cele doua chestiuni mai sus amintite. Unu: hidrocentralele. Ce au ele de a face cu subiectul? Pe vremea cand eram condusi de comunisti s-au construit zeci, daca nu chiar sute de hidrocentrale in Romania. Asta o stie toata lumea. In aceste procese s-au distrus paduri, ecosisteme, comunitati locale au fost stramutate. Deci clar o amprenta negative asupra mediului. Chiar am invatat la ecologie despre stricaciunile ce le presupune construirea unei hidrocentrale. Dar stiti ce am aflat in ultimii cinci ani? Ca energie produsa de ape, in hidrocentrale, e una verde, din surse regenerabile. Nu am gasit explicatii nicaieri cum s-au regenerat ecosistemele si comunitatiile afectate in procesul de constructie. Apoi mai vreau sa amintesc o lege ce a intrat in vigoare la inceputul anului (nu imi amintesc numar sau titlu si nici nu stau acum sa caut) despre fumatul in locuri publice. Cica printre altele ar spune in legea aceea ca restaurantele care permit accesul minorilor in incinta trebuie sa interzica fumatul. Da, cam asa ceva parca spunea legea respectiva. Se aplica? Aratati-mi si mie unde, sau spuneti-mi cati indignati au iesit in strada pentru a cere respectarea acestei legi. Care e concluzia aici? Ne place sa fim la moda, se iese la protest, iesim si noi, nu ca ne-ar pasa de ce protestam. Nu ne convine o tema? nici o problema, o ascundem sub pres. Suntem ipocriti, si observati ca aici am folosit persoana intai, incluzandu-ma si pe mine. Ar trebui sa cautam calea de mijloc, dialogul, propunerea de solutii, cautarea de idei si nu radicalismul negarii: nu cianura, nu eutanasiere! Dar atunci ce? Continuam sa fim bogati in aur care il tinem sub pamant si in caini care ne pazesc atat de bine de ne omoara copiii? Am putea continua, cine stie, poate timpul ne va rezolva problemele pur si simplu, ca si cu hidrocentralele… poate in viitor apa cianurata din lacurile de la Rosia Montana va fi noua coca-cola – va dati seama, o alta bogatie pentru localnici -; poate cianura o sa se poata fuma candva astfel incat sa nu mai fim egoisti cu sanatatea noastra, sa o impratasim si celor care nu vor sa fumeze in jurul nostru; si cainii? déjà sunt zvonuri ca in unele tari sunt delicatese, poate impartasim si noi niste retete culinare exotice, va dati seama, sa umble asa libere “legumele” pe strada? Raul de azi ar putea sa se transforme in bogatia noastra in viitor.       Acum, cu toate astea fiind amintite, inscriindu-ma in nota sarcastica, as putea sa fiu primul care da exemplu de indignare democrata si civilizata: da, pe termen lung, intr-un posibil viitor mai “luminus” al tarii as fi si eu printre ecologistii fanatici, dar acum? Acum nu imi permit, sunt prea sarac, dar pot sa fac haz de necaz: hai sa combinam cele doua mari bogatii ale momentului, aurul si cainii. Sa gasim o solutie sa exploatam aurul din munti cu ajutorul cainilor vagabonzi. Am putea chiar sa amestecam aceste solutii cu cianura si eutanasierea de acum: strangem toti cainii fara stapan din tara la Rosia Montana si pe cand apar lacurile cianurate ii ducem la adapat…

   Sau am putea sa schimbam sistemul, sa schimbam oamenii din sistem, sa protestam impotriva licitatilor aranjate, a contractelor ilicite cu statul, a capusarii bugetului de stat. De fapt sa ne concentram fortele sa gasim solutii cum punem capat acestor probleme, care mi se par mie adevaratele probleme a acestei tari. Cum putem face sa fim iar o tara bogata, care isi foloseste eficient resursele. Pamantul sa fie lucrat in totalitate, si de catre tarani-fermieri romani; bogatiile subsolului sa ne aduca la buget partea leului; principala sursa de venit a romanului sa fie productia si nu serviciile; iar bogatia cea mai de prêt a poporului asta, inteligenta individului, sa nu isi mai caute bejania prin tari straine. Da, par radical, romantic, visator sau naiv, dar ce ne opreste sa fim toti asa si sa ne cream propria tara de naivi si visatori. Asta ar trebui sa fie telul oricarui protest din tara. Intr-o astfel de tara eu as tine steagul ecologiei sus, m-as intoarce la perioada mea fanatica. Atunci am avea bani sa rezolvam curat si civilizat problemele actuale. Dar ce facem cu ele pana atunci? Solutia o simpla de moment, o avem in fata. Si sa va mai spun ceva: intotdeauna vor exista pareri pro si contra, asa ca atunci cand iesiti in strada sa va strigati punctul de vedere ganditi-va ca in alta parte sunt oameni care sunt impotriva punctului vostru de vedere. Ce s-ar intampla daca ar iesi in strada in acelasi loc si timp cu voi? Ati putea atunci sa va deosebiti de galeriile echipelor de fotbal care produc scantei mereu la astfel de intalniri? Bagati mana in foc si pentru cel de alaturi ca nu se va comporta asa, sau pentru cel alaturi de cel de alaturi, si asa mai departe… Avem de ales acum intre amenintarea unui posibil dezastru ecologic, care inca nu mie clar cum ar putea atinge capitala, locul unde se desfasoara cele mai mari manifestatii contra, si crearea unor locuri de munca pe plan local si a unor venituri la bugetul de stat, chiar si asa sifonate prin miile de buzunare ale autoritatiilor in drum spre BNR. Avem de ales intre a continua sa avem caini, posibil violenti, pe strazi, oameni raniti si ONG-uri care toaca bani degeaba fara a se apropia in vreun fel de rezolvarea in totalitate a problemei, si eradicarea, ce e drept violenta, a problemei o data pentru totdeauna. Vedeti? Totul e alb sau negru…

   De ce nu am face sa fie si roz, galben, bleu, verde praz, lila, si alte nuante vesele (evit sa folosesc cuvantul “curcubeu” ca déjà si l-au facut unii steag si nu as vrea sa se amestece chestiuniile) niste solutii viabile in chestiunile noastre. Iesiti afara din casa! va indemn eu, dar nu in strada, ci in parcuri, pe plaja, pe camp, la munte, sa va relaxati gandirea, sa va eliberati mintea de televizor sau alta sursa de mass-media, sa va oxigenati si dezmortiti creierul si sa vedeti atunci cum apar nuantele vesele ca solutii viabile si practice. Si zau ca exista o gramada de astfel de nuante, de care poate nici nu ati auzit inca.

PS Poze nu am pe tema asta... dar gasiti inceputul de suta de rasarituri pe facebook!

Traditional... la sud de Japonia

 

Erau 32, dar au existat si victime, atat ale fierberii, cat si ale "indemanarii"mele in manipulare

   Citesc in ultima vreme multe materiale despre intoarcerea la traditiile romanesti. Se pare ca e un curent tot mai la moda in presa subiectul acesta. Acum nu imi dau seama daca trendul a produs valul din media sau din nou media se vrea manipulatoare si provocatoare de trend. Adept al teoriei conspiratiei fiind, cred in a doua varianta. Eu insa am devenit azi de voie, de nevoie, traditional si eco in acelasi timp. Acum va dezvalui ca am asociat in titlu "Japonia" si "traditional" tocmai pentru a induce putin in eroare...

   E vorba insa de o traditie romaneasca ce se mai pastreaza chiar si fara influenta ziarelor, si pe care cred ca o voi institui si eu de acum incolo in familia noastra: vopsitul oualelor de Paste cu foi de ceapa. Fiind inca pe vapor, la sud de Japonia, cum ziceam... am descoperit ca nu avem la bord vopsea de oua. Miel, este; oua, sunt; prajituri, se fac; si check-listul (pentru cunoscatori) continua tot asa pana la vopseaua de oua. Ghinion, nu este. Am mai trait astfel de momente la vapor si mi-am amintit ca am mai intalnit cazuri de vopsit oua cu foi de ceapa. Am vazut si pe acasa astfel de oua, dar nu facusem niciodata. Pana azi! Am luat frumos cartea de bucate numita "Internet" la frunzarit si m-am oprit la pagina (a se citi www-ul) cu vopsitul oualelor in mod traditional. Ce zic eu pagina, ca sunt de fapt cateva mii de astfel de pagini!

   Dupa ce am citit cateva dintre ele am ajuns la concluzia ca e o chestie simpla asta cu vopsitul cu ceapa. Doar se spala ouale cu detergent de vase si apoi se clatesc in apa, pentru degresare; apoi se pun la fiert in apa cu foile de ceapa, otet si niste sare. Informatiile de pe net erau putin contradictorii in ceea ce priveste timpul de fierbere si bineinteles ca l-am ales pe cel care imi convenea cel mai mult, adica cel mai scurt, care s-a dovedit a fi eronat, caci dupa 10-12 minute de fierbere ouale mele inca nu prinsesera culoare (sa va fie rusine daca in zi Sfanta gasiti in exprimarea mea si alt inteles, ca mie imi e deja...). Asa ca le-am lasat jumatate de ora, ceea ce a dus la rezultatul scontat. Si asa ca fiind destul de multumit de ce am obtinut am hotarat sa va impartasesc si voua prin intermediul unor poze. Eu cred ca pentru o prima incercare arata chiar bine, si ceea ce conteaza cel mai mult e ca vom avea oua colorate in mod traditional pe masa de Paste, chiar si aici, pe partea opusa a Globului, de unde se zice ca rasare soarele asta mare si rosu-portocaliu. Va doresc tuturor Un Paste Fericit! si mai ales cumpatare la masa.

Rasaritul japonez m-a inspirat azi la vopsitul oualelor!

PS Textul acesta, si mai ales ideea de a gati eu insumi traditional (chiar si numai un fiert de oua), il dedic lui Mimi, bunica mea, care azi si-ar fi sarbatorit ziua de nastere... 

Lost in L.A.

   Iata-ma din nou in fata paginii goale, scriind azi direct in blog, fara copy-paste si corectiile vreunui editor de texte. Ma grabesc putin... A trecut deja ziua in care planuisem sa apara acest text si la mine si in tara, adica 1 martie. Zic si la mine pentru ca sunt pe alt meridian decat cel de acasa. Azi voi povesti cum am ratacit ieri jumate de ora prin Los Angeles, de unde scriu acest text, si cum am facut o calatorie in cinstea unei persoane iubite a carei munca o admir si o respect foarte mult. Deci, astazi, oriunde ati fi, despre Fashion District, L.A.

   Da, cu ocazia martisorului, ba chiar in ultima zi a iernii ce nu se simte deloc aici in California, am vizitat altceva decat locurile cu care v-am obisnuit de obicei, muzee, gradini zoologice, parcuri sau restaurante. Am zis sa sarbatoresc persoana despre care va spuneam printr-o vizita de cumparaturi, atat cat ma pricep si eu, prin cartierul de fashion (zau ca am incercat sa scriu "de moda", dar parca suna putin aiurea cand citeam in gand...) al Los Angelesului. Sunt cu nava in acest port pentru 3 zile. Nu e chiar in L.A. cum ii zice numele, ci in Long Beach si e ceva drum de facut pana in centru. Adica vreo 10 minute cu un taxi pana la metro si de acolo inca o ora cu transportul public. Am fost atentionat dinainte ca in tren voi auzi toate limbiile Pamantului si voi vedea toate semintiile lui. Gresit. La ora aceea matinala, cu putin inainte de zece, ma simteam ca in Africa in transportul urban californian. Peisajul plin de suburbii sumbre, muzica rap si priviriile banuitoare catre singurul alb din vagon (adica eu) de-a lungul primelor 8-10 statii mi-au intarit impresia. Apoi au inceput sa apara si componentii altei comunitati marcante a zonei, latino, vorbitorii de limba spaniola, probabil multi emigrati din tara vecina si "prietena", Mexic. Cam asta este populatia californiana ceva mai la sud de Hollywood. Ajuns in centru trenul intra in subteran chiar inainte de statia finala, destul sa ma debusoleze total pe moment. 

   Am iesit in plina nebunie a strazii incercand sa gasesc cele cateva repere despre care ma interesasem in prealabil. Le-am confundat, am rasturnat putin punctele cardinale, am interpretat gresit niste indicatoare stradale si asa am ajuns sa ma invart in jurul a vreo 2-3 cvartale d-astea americane in van cautand centrul de informare turistica pentru vreo 30-40 de minute. Cum in meseria mea timpul e important cand ies la oras am hotarat sa ma urc intr-un taxi si sa ii cer sa ma duca in Fashion District. Era pe lista mea de destinatii, cum am mai spus, dar nu chiar asa, din prima. Dar nici sa ma pierd prin oras nu era o "prioritate" pentru mine, si totusi am inceput cu asta...

   Acum eu citisem inainte cateva lucruri despre Los Angeles Downtown si imi facusem o impresie cam ce vreau sa vad pe acolo, dar nu retinusem exact nume de strazi sau magazine, ca sa pot sa dau indicatii exacte taximetristului unde sa ma duca. M-am temut putin ca vazand cat sunt de necunoscator al locului sa nu ma plimbe in cerc o bucata buna de vreme cat sa isi ingrase taxatorul si apoi sa ma lase undeva la vreo 2 strazi departare de locul de unde m-a luat... Sau eventual sa ma duca in padure la Baneasa, asa cum stim noi sa primim turistii de pe alte continente. Nu era cazul, omul o apucase in directia buna, lucru pe care l-am dedus mai apoi incercand sa imi amintesc un nume de strada si el ajutandu-ma, am vazut ca fix intr-acolo pornise. Santee Av. e strada principala de cumparaturi din acest cartier. Gasesti aici vrute si nevrute in domeniul hainelor, posetelor si incaltaminte. De la calitate indoielnica, chinezesca pana la magazine cochete cu creatii vestimentare destul de interesante. Ba chiar un vanzator nu m-a lasat sa ii pozez magazinul, primul interesant ce mi-a iesit in cale, pe motiv ca hainele lui sunt de designer si nu ar vrea sa apara pe altundeva. Niste lucruri faine dealtfel, dar nu mi s-au parut intr-atat de originale precum poate credea el. Folosise foarte mult ideea de suprapunere a modelelor crosetate, gen "mileu de pe televizor, de sub pestisorul de sticla albastra", peste haine croite destul de normal, bluze, rochii, tricouri. Poate sunt eu deja, de la prima iesire in asemenea loc, un critic prea abrupt,hihi! Am mai gasit multe influente africane, niste varatiune pe tema rochiilor gen sac, arabe, cu multi banuti pe piept si brau, si rock, piele si tinte. Zau ca mi-au venit in minte Shakira si Michael Jackson, plimbandu-se brat la brat prin zona sa isi mai caute niste tinute de scena. 

   Apoi am intrebat de ceva magazine de croitorie, panzeturi si brizbrizuri (de scris stiu ca nu am scris cum trebuie, dar cititi-l cu voce tare, sa vedeti ca suna corect!). Am aflat ca pentru asta trebuie sa ajung pe 9th Street, ca acolo e fieful celor care se ocupa cu asa ceva. Si asa si e. Pentru cei care stiu Constanta, strada asta e pentru croitorie cam ce e Poporului pentru amenajari interioare. DEDICATA. Tot felul de materiale gasesti aici, de la musama, blanuri artificiale la broderii complexe si matase fina, dar de care nu am fost foarte sigur ca e de calitate asa ca nu am luat... M-am invartit putin pe aici, m-a intrebat ceva lume cam ce lucrez (adica sa croiesc...), cam ce materiale caut (habar nu am, vad eu cand le gasesc...) si cam ce imi place... Am dat iama intr-o mercerie colorata si am reusit sa imi satisfac dorinta de a gasi "un martisor" special pentru persoana a carui hobby il sarbatoresc prin aceasta iesire. Apoi, presat de timp, am purces sa gasesc drumul spre statia de metro de unde trebuia sa iau trenul inapoi spre Long Beach. Am parcurs in pas alert o parte din Los Angeles Bulevard (sau Avenue, daca e vreo diferenta nu m-am prins la fata locului, dar mai studiez chestiunea) intesat cu magazine de costume barbatesti a caror firme, invariabil, faceau referire la Italia, italian style, italian fashion, italian orice... Apoi am cotit-o pe 7th Street, pe care stiam ca e statia, si am trecut prin zona de bijuterii, cu firme impanzite de "diamonds". Dupa ce am ramas cu un gust amar negasind nimic interesant la Victoria's Secrets si iar ratand centrul de informare turistica, am coborat la metro, fericit totusi de iesirea mea in L.A. Mi-am atins scopul, am vizitat ceva ce i-ar fi placut pesoanei pe care o iubesc sa viziteze ea insasi. Sa fac o plimbare si pentru altii, nu numai pentru mine. 

   Am ramas cu impresia ca Los Angeles ar fi fost un sat de mexicani total anonim daca nu s-ar fi aflat Hollywood-ul in zona, care e altceva, ca locatie, decat orasul ingerilor. Pentru a ajunge acolo ar fi trebuit sa mai iau un tren, pentru inca vreo ora, sa ajung in zona celebrei strazi cu stele ale actorilor, la Universal Studios si alte locuri de interes cineastic din zona. Poate cu alta ocazie, mie mi-a ajuns acum atat soare iernatic de California. Si ca sa mai bucur cativa prieteni care mi-au venit in minte in acest periplu am fotografiat si doua camionae americane, iconuri ale culturii lor, Coca-Cola, se stie pentru cine, si Bud, pentru prietenii pe a caror balcon am postit prima Budweiser din viata noastra. Va salut!