I LOVE TURKISH AIRLINES

   Pentru a nu stiu cata oara zbor cu Turkish Airlines. La inceput i-am urat. intre timp au adoptat niste masuri anticriza de atragere a clientilor care fac zborul cu ei o placere chiar si la clasa economic. Acum sunt pe aeroportul din Istanbul la o bere de ora 6 dimineata. Aici as recomanda si barul The Greenport din aeroport, locul meu preferat. Am zburat foarte confortabil 11 ore azi-noapte, cu o aeronava noua si conditii foarte bune. Printre putinele dati cand chiar m-am odihnit pe avion. Mai am un zbor la 8 spre tara. Din experienta stiu ca vom trece pe deasupra Varnei si apoi intram in tara traversand Dunarea la Calarasi. Nu stiu cum e vremea acasa si daca e senin sa vad ceva pe geam. Oricum am loc pe aripa din stanga, nu stiu exact ce se vede incolo. Fiecare zi e o experienta noua. De asta iubesc si viata!

PERIOADA DE SECETA INSPIRATIONALA

   Am avut o perioada cu mai putina tragere de inima spre scris. Am ajuns iar la extremitatea estica a liniei pe care navig acum, zona mai aglomerata in porturi. Plus ca si mai friguroasa, ceea ce ma indispune si ma inchide in mine. Pe langa asta am mai avut si un audit la bord pentru cateva zile (inspectie, pentru cine nu e in breasla). Nu ca m-ar fi stresat pe mine treaba asta dar ii stresseaza pe cei din jurul meu si ei incep sa fie stresanti la randul lor. Toate astea sub umbrela stirii de plecat acasa care mi-a venit de ceva vreme.

   Colegii mei marinarii stiu ce inseamna asta. De cand primesti stirea despre schimb si pana ajungi in portul din care urmeaza sa pleci acasa nu prea mai ai odihna si chef de nimic. Desi atunci ti se aglomereaza treurile si mai mult caci pe langa rutina ta normala mai trebuie sa pregatesti si predarea catre cel care te schimba. Daca toate astea se petrec si cu un audit la bord atunci programul tau e total dat peste cap. Nu doar de munca insa, ci si de bucuria de a pleca acasa, pregatirile corespunzatoare si o gramada de planuri despre ce vei face mai intai si mai intai cand ajungi acasa si cum o sa iti petreci concediul. E o perioada incarcata atat fizic cat si psihic. Dar totodata e si cea mai asteptata. Am cunoscut colegi care de cum ajungeau la vapor vorbeau nuai despre momentul cand vor pleca acasa, ba chiar isi socoteau zilele si porturile cand vor pleca dupa programul vaporului pe viitoarele luni. Nu cred insa ca acest lucru sa ajute prea mult la psihic. Eu unul nu cred pana nu imi vad schimbul venit la vapor, intre timp ma pregatesc timid de plecare dar si pentru posibilitatea amanarii acesteia.

   Asadar maine o pornesc spre casa, din Hong Kong. Am zbor de noapte ca mai toate spre Europa. De cativa ani zbor cu turcii si fac escala in Istanbul. Cred ca e cam a patra oara cand plec din Hong Kong. Toate imi sunt deci cunoscute si nu ma incearca emotia calatoriei. Partea mai grea e sa gasesti pe ultima suta de metrii cadourile potrivite pentru familie. Am zburat o data cu un electrician care lasa totul chiar numai pentru aeroport. In luniile in care era la vapor nu lua nimic pentru nimeni iar apoi din aeroporturile prin care trecea incerca sa gaseasca tot ce ar trebui sa isi multumeasca intreaga familie. Ce e drept in unele aeroporturi, cum e si cazul celui din Hong Kong, doar timp sa ai ca de unde alege e loc berechet.

   Ajungerea in tara si de altfel ultimul zbor ma impresioneaza mereu. Si pozitiv si negativ. Imi place sa privesc pe fereastra si sa recunosc locurile pe unde trec. Astfel stiu ca de la Istanbul pe aripa dreapta o sa pot vedea Varna si mai tarziu Dunarea la Calarasi. De acolo sunt deja ca si acasa, caci am intrat in tara. Mai sunt cateva minute pana la aterizare. Apoi se instaleaza curiozitatea de a vedea cum e vremea, cum va reusi de bine aterizarea. Am ajuns intr-o noapte de decembrie in 2009 si era furtuna de zapada. Ne-a cam zdruncinat putin, dar mai neplacut a fost surpriza pe care ne-o pregatisera cei de la aeroport nebagandu-ne la terminal ci transportandu-ne cu autobuzul. De la scara si pana la masina toata lumea tremura si strangea din dinti incercand totodata sa nu fie luata pe sus de vant. Ospitalitate locala, si buna planificare, ce sa ii faci. Asa ca luni, pe la 10:30 sunt deja in Bucuresti unde o sa ma astepte Irina, sotia mea, daca vremea ii va permite calatoria pana in capitala. Din copilarie inca sunt obisnuit sa fiu condus la plecare sau intampinat de cineva din familie. Prefer asta si iubesc momentul revederii. Nu am intalnit-o la multa lume de prin tara dar cred ca toti marinarii sunt de acord cu mine. Apoi va urma leneveala primei saptamani acasa. probabil textul urmator il voi scrie din tara. Sa auzim de bine!