O prietena mi-a relatat cu ceva timp in urma aceasta intamplare cu care imi voi incepe textul de azi: "Intr-o zi pe strada opreste langa mine o masina cu numar de Bucuresti. Inauntru un cuplu in varsta, el la volan, ea, din dreapta, coboara geamul si ma intreaba:
- Nu va suparati, cum putem ajunge la inchisoare?
- Pai calcati pe cineva cu masina si cred ca asa ajungeti cel mai repede..."
Oricat ati crede ca e vreo gluma de almanah va zic sigur ca e traita. Partea si mai hazlie vine acum: scena se petrecea pe o strada din Sighetu Marmatiei si bucurestenii cautau Memorialul. Asa este cunoscuta pe scurt fosta inchisoare comunista din oras transformata acum in muzeu. Este de altfel singurul pe care il cunosc de acest gen in tara. L-am vizitat si eu de cateva ori si azi ma gandesc sa il pun intr-o lumina speciala, o sa il aduc in actualitate prin prisma unui eveniment, o sa il duc apoi iar in trecut cu ajutorul unei traditii ca la final sa patrund in besna filosofica ce poate fi inlocuita usor cu o ceata a controversei. Daca nu v-am pierdut deja optic atunci urmati-ma, ca sa ma intelegeti.
Ultima data cand am vizitat Memorialul din Sighet ma aflam in oras cu ocazia nuntii unei bune prietene ce locuieste acolo. Sau mai bine zis locuia, caci dupa acest eveniment s-a mutat mai la sud... Ce e drept asta e un bun motiv sa ajungi dintr-un capat in altul al tarii, caci altfel cred ca putini oameni din Constanta isi planuiesc un concediu tocmai "unde se agata harta in cui". Viceversa e mai usor, marea e ca un magnet pentru lume din orice coltisor al tarii. Ce imi mai amintesc la general despre nunta e ca am baut multa palinca si ca a fost o nunta faina. Si ca sa mai fac o gluma legat de amintiri si palinca, imi amintesc ca si sigur ca mireasa era imbracata in alb si mirele in negru... A fost o nunta de zi, adica s-a inceput devreme tot ceremonialul si a tinut pana noaptea, dar nu prea tarziu in noapte. De ce fac precizarea asta? Pentru ca acest fapt a fost hotarator pentru planul meu.
Ma simteam dator fata de socrul mic caci el furase mireasa la nunta mea si asa ca de cum am primit invitatia la aceasta nunta am si inceput planurile. Imi place acest obicei vechi al nostru, cu furtul miresei, dar mai nou e imbinat cu un altul de data recenta care mi-a pus mintea la mare incercare. Se obisnuieste acum cand furi mireasa sa o duci la vreun club, discoteca sau ceva eveniment... Eu ce ma fac in Sighet, ca nu stiu nici orasul prea bine si fiind pe ziua nunta, nici nu cred ca as gasi vreun loc adecvat noii completari a obiceiului.
Asa mi-a venit ideea de a duce mireasa la muzeu, si nu la orice fel de muzeu, din asta normal de gasesti prin toata tara, istorie, arta sau stiintele naturii, ci la unul special, la Memorial! A fost prima mireasa din Sighet, si cred ca din toata tara, care a fost furata cu o asemenea destinatie. Am avut 
emotii ca personalul institutiei nu va fi de acord cu gestul meu si nu ne va lasa sa intram. Fals, ineditul faptei i-a surprins placut si ne-au lasat sa fotografiem mireasa in ipostazele ce le-am dorit. Nu a fost insa numai un plan de urgenta, pentru ca "furam mireasa si apoi ce faceam cu ea?". Nu, am gasit si semnificatii gestului. Ok, furi mireasa si o duci la inchisoare. Unde poate fi un om mai bine pazit si inchis daca nu la temnita? Dar casnicia in sine ce este? Nu exista voci care sa o compare, cumva, cu o temnita? Ba cred ca da... Si de aici incepe jocul cu semnificatiile! Mireasa e proaspat patrunsa in viata de familie, asa ca ii fac o "invitatie" la inchisoare sa vada ce o asteapta. Acum cand e inca la inceput si poate sa se mai razgandeasca. Sa vada ea cat de groase sunt zidurile, ce aspra e sarma ghimpata si ce intunecata e o celula. Doamne ajuta insa casnicia ei sa nu gaseasca puncte de comparatie cu acest loc!
O naluca! Asa parea sa fie o creatura atat de alba pe holurile si aleile muzeului. Cum ar fi fost primita cu ani in urma, cand locatarii cladirii erau fortati sa stea aici ceva mai mult decat dureaza o vizita turistica, si aveau drept ghizi niste cerberi ce cu greu ii poti considera umani? Un vis, o aratare? Exista astfel de vise, am auzit, mirese, dar nu sunt de bine... O speranta sau o condamnare, un semn divin ca totul se sfarseste, dramatic ar spune unii, cei de afara, dar ferice pentru cei dinauntru fara sperante. Ce ar fi mai bun decat imbratisarea unui inger alb dupa ce ai locuit in ciment si ai domit pe fier? Daca stau sa ma gandesc bine as putea sa ajung cu jocul asta atat de departe pana la o paralela cu Miorita. O mireasa tanara si frumoasa ar putea fi dorinta oricarui condamnat sa inlocuiasca moartea intr-o poveste fericita spusa alor sai, acasa.
Si asa ca am purces la scris, sa povestesc despre un loc de vizitat ce il recomand cu toata inima fiind si foarte util in a ne intelege istoria recenta, sa povestesc despre o traditie romaneasca, ba chiar sa zgandar un pic mintiile noastre amortite de prea multa rutina. Am incercat numai cateva abordari a subiectului dar sunt sigur ca se vor gasi oameni care sa dezvolte in mintea lor faptele relatate si chiar sa le gaseasca alte puncte de vedere interesante. Multumesc acum personalului de la Memorial care ne-a permis sa ne aplicam ideea si prietenei mele Madi, ca mi-a ingaduit sa ii fac publice poze de la un eveniment atat de important in viata ei si ca mi-a fost complice.
